Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4002

Ecodava încurajează curățarea arborilor pentru a evita tragediile

20 mai. 2022,, 15:34 (reactualizat 21 mai. 2022,, 08:00)   Societate
2608 0

Fundația Ecodava regretă cele întîmplate în parcul Alunelul din capitală, unde un copil a decedat, după ce un copac a căzut peste căruciorul în care se afla.

Într-un interviu pentru Noi.md, președintele fundației Ecodava, Dumitru Roibu, a îndemnat municipalitatea să curețe copacii periodic, pentru ca astfel de tragedii să fie evitate. Chiar și așa, spune Roibu, ar trebui să se facă o diferență clară între lucrări profilactice și defrișări abuzive.

„Noi salutăm intenția autorităților de a curăța copacii din municipiul Chișinău și credem că astea sînt niște acțiuni binevenite. Profilaxia ar evita pe viitor asemenea cazuri, dar totodată atragem atenția autorităților asupra faptului că în acest domeniu se comit abuzuri, inclusiv în cazul defrișărilor brazilor pe strada Dimo, din decembrie 2021. Noi solicităm autorităților să fie precaute și să-și îndeplinească atribuțiile cu maximă seriozitate și să evite defrișările nu doar ilegale, dar și abuzive. S-a întîmplat o tragedie, dar rezultatul nu trebuie să fie unul exagerat, ci unul controlat, conform rigorilor și să se țină cont și de aspectul estetic”, a declarat președintele fundației Ecodava.

Amintim că, o bucată dintr-un copac a căzut peste un copil de doi ani. Cazul s-a întîmplat la 14 mai în parcul Alunelul din sectorul Buiucani al capitalei. Traumele s-au dovedit incompatibile cu viața. Fetița strivită de copac a decedat la spital.

Zilele trecute, vîntul a doborît la pămînt și alți arbori în capitală. De exemplu, ieri, un copac s-a prăbușit pe strada Vasile Alecsandri din capitală, avariind cîteva mașini parcate în zonă.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?