Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Dosarul lui Damir și Pînzari, repartizat spre examinare

23 sep. 2021,, 21:31   Societate
2733 2

Președintele Asociației FEA, Dorin Damir, actualul șef al IP Balți, Valeriu Cojocaru, și ex-ministrul Apărării, Alexandru Pînzari, vor compărea pe banca acuzaților.

Portalul Judecătoriei Chișinău a publicat informația cu privire la repartizarea cauzei penale în care cei trei sînt cercetați pentru abuz de putere sau abuz de serviciu, transmite Noi.md cu referire la ZdG.

Solicitați de ZdG, responsabilii din cadrul PCCOCS ne-au declarat că „atunci cînd acest caz va fi expediat în instanță neapărat vor comunica publicului larg”.

Declarația reprezentanților PCCOCS vine în contextul în care cauza penală a fost înregistrată la Judecătoria Chișinău, fiind deja și repartizată spre examinarea în fond, în prima instanță.

Conform informațiilor obținute de ZdG, dosarul în care Dorin Damir, președintele FEA, Alexandru Pînzari, ex-ministru al Apărării, dar și Valeriu Cojocaru, șeful IP Bălți, sînt bănuiți de abuz în serviciu, a fost repartizat spre examinare în procedura judecătorului Denis Guzun.


Denis Guzun – judecătorul despre care ZdG a scris în 2018 și care riscă să rămînă fără circa 3 milioane de lei, după ce ANI a constatat cea mai mare diferență substanțială de pînă acum.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?