X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Despăgubiri de un milion de lei pentru trei sate afectate de ploi

23 mai. 2019,, 18:00   Societate
1112 0

Satele Donici, Camencea și Sămănanca din raionul Orhei, afectate nu demult de inundații, vor primi 1 000 000 de lei din parte Guvernului pentru ca să fie înlăturate consecințele.

Oamenii din satele respective au spus că nu au mai văzut asemenea ploi, iar apa le-a intrat în case, beciuri, a distrus terenuri agricole și drumuri.

La Donici și Camencea, ploile abundente au distrus 80 de terenuri, 18 case și cîteva porțiuni de drum. Pagubele se ridică la jumătate de milion de lei. Iar la Sămănanca au fost distruse șapte grădini și mai multe porțiuni de drum, pagubele fiind estimate la 500 de mii de lei.

În cadrul unei vizitei în satele respective, premierul Pavel Filip le-a transmis oamenilor că responsabilii de la Comisia pentru Situații Excepționale evaluează pagubele înregistrate în localitățile din țară urmare a ploilor abundente din această lună, pentru a acorda ajutor localităților afectate.

Prim-ministrul a discutat astăzi și cu locuitorii din satul Teleșeu, unde nu demult a fost dat în folosință după reparație turnul de apă.


Astfel, 240 de gospodării din localitate, dar și grădinița, școala și Centrul de Sănătate vor avea apă la robinet. Pentru reparația turnului de apă din bugetul de stat au fost alocate 250 de mii de lei. În prezent, întreaga localitate are acces la apă. Filip a precizat că anul acesta vor fi conectate la apeduct peste 100 de mii de persoane, de două ori mai mult decît anul trecut.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?