Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3997

Cumpărăturile mai mari de 100 de euro livrate în țară ar putea fi impozitate

25 noi. 2020,, 09:20   Societate
5065 3

O altă modificare a politicii fiscale în 2021! Potrivit unui proiect elaborat de Ministerul Finanțelor, orice bun în valoare de peste 100 de euro cumpărat și livrat în țară ar putea fi impozitat cu TVA și taxe vamale în următorul an.

Pînă acum această limită era stabilită la 200 de euro, transmite realitatea.md.

„Republica Moldova înregistrează o majorare rapidă a numărului de colete poștale importate, aceasta fiind determinată de creșterea comerțului electronic. Acesta este un fenomen comun în întreaga lume, iar țările au elaborat deja modalități de gestionare a consecințelor pentru procesele vamale și aplicarea TVA. Le fel ca multe alte jurisdicții, Republica Moldova scutește de TVA și taxe vamale coletele de valoare mică. Cu toate că pragul neimpozabil pentru coletele ce sînt achiziționate de la companii nerezidente a fost redus pînă la 200 de euro începînd cu 1 ianuarie 2020, acesta rămîne a fi mare în comparație cu țările UE unde pragul este de 22 de euro”, se arată în nota informativă a proiectului.

Potrivit Ministerului Finanțelor, pragul neimpozabil major reprezintă o amenințare pentru baza încasărilor fiscale și este generator de concurență neloială față de producătorii autohtoni și importatorii rezidenți.

Astfel, prin prisma proiectului se prevede revizuirea tratamentului fiscal aplicat mărfurilor importate în cadrul tranzacțiilor comerciale (B2C – de la business la consumator) prin intermediul trimiterilor poștale internaționale, cu aplicarea facilităților fiscale și vamale asupra mărfurilor care nu depășesc plafonul valoric de 100 euro, și nu au caracter comercial.


Modificarea ar avea ca scop asigurarea veniturilor la buget în vederea respectării principiului echității fiscale și acumulării adiționale a veniturilor bugetare ca ulterior acestea să fie direcționate în mod prioritar asupra domeniilor social-economice importante.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?