X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Cîte persoane s-au înregistrat la Congresul Diasporei din Republica Moldova

14 aug. 2023,, 20:00   Societate
2962 0

230 de persoane s-au înregistrat pentru a participa la Congresul Diasporei din această săptămînă, a declarat la Radio Moldova șefa biroului relații cu diaspora de la Cancelaria de Stat, Nadejda Zubco.

Potrivit organizatorilor, acest eveniment are drept scop promovarea dialogului între diasporă și țară, precum și mobilizarea moldovenilor de pretutindeni într-un efort comun de promovare și dezvoltare a Republicii Moldova. Reprezentanții diasporei, care deja au început să revină în țară, precizează că se așteaptă ca în urma evenimentului să facă transferul de expertiză și să găsească soluții la problemele care vor fi discutate pe această platformă.

În cadrul Congresului Diasporei, aflat la a 10-a ediție, participanții vor interacționa cu oficiali din instituții publice și reprezentanți ai organizațiilor partenere. Totodată, vor fi semnate două memorandumuri cu partenerii strategici, a declarat în cadrul emisiunii Spațiul Public de la postul nostru de radio, șefa biroului relații cu diaspora de la Cancelaria de Stat, Nadejda Zubco.

„Suntem la a 10-a ediție și ne propunem să avem un număr foarte mare de reprezentanți ai deasporei. Astăzi, pe platforma noastră de înregistrare am văzut înregistrate 230 de persoane. Asta este un indicator foarte bun și tare mult aș vrea ca acest indicator să rămînă pînă în ultima zi. Am conceput o agendă foarte bună. În cadrul acestui eveniment ne propunem să punem la o masă de dialog antreprenorii din diasporă, care își doresc să se extindă în Republica Moldova sau au făcut-o”, a declarat Nadejda Zubco.

Șeful direcției initiative globale de la centrul Internațional pentru Dezvoltarea politicilor de Migrație din Bruxelles, Oleg Chiriță, a precizat că are mari așteptări de la Congresul Diasporei.


„Circa 120 de țări din întreaga lume și-au creat agenții pentru diasporă sau instituții pentru diasporă și doar 20% din ele organizează congrese sau forumuri pentru diasporă. Deci, vorbim despre vreo 20 de țări din lumea mare, printre care și Republica Moldova. Ori această cifră este una importantă, pentru că dovedește, de fapt, un lucru și anume că diaspora Republicii Moldova este recunoscută de către autorități, diaspora se implică. Așteptările mele sînt mai mult de natură umană. Aici se leagă prietenii, se leagă tot felul de parteneriate pentru a găsi soluții concrete, care pot fi implementate imediat după congres”, a precizat Oleg Chiriță.

Zilele Diasporei se vor desfășura în perioada 18-19 august la Chișinău și vor fi marcate prin două evenimente speciale: Congresul Diasporei – pe 18 august, și Diaspora Business Forum - pe 19 august. Precizăm că, odată la doi ani Guvernul organizează Congresul Diasporei prin intermediul Biroului relații cu diaspora în colaborare cu instituțiile publice centrale și asociații ale diasporei.

2
3
0
0
26

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?