Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Ce a hotărît Congresul deputaților de toate nivelurile din Transnistria

28 feb. 15:13   Politică
5482 0

Participanții la cel de-al VII-lea Congres al deputaților de toate nivelurile, care se desfășoară la Tiraspol, au decis să facă apel la Consiliul Federației și Duma de Stat a Federației Ruse cu solicitarea de a implementa măsuri de protecţie a Transnistriei în condiţiile creşterii presiunii din partea Republicii Moldova, ținînd cont de faptul că în regiune locuiesc permanent peste 220 de mii de cetățeni ruși și de experiența pozitivă unică a Rusiei de menținere a păcii pe Nistru, precum și de statutul de garant și mediator în procesul de negocieri.

De asemenea, s-a decis adresarea către Secretarul General al ONU, cu rugămintea de a ţine cont de drepturile inalienabile ale poporului transnistrean, garantate de normele internaţionale, de a împiedica Chișinău să încalce drepturile şi libertăţile cetăţenilor transnistreni şi de a preveni provocările care duc la o escaladare a tensiunilor.

De asemenea, s-a decis adoptarea unei adresări către participanții la procesul internațional de negocieri în formatul "5+2".

În același timp, va fi făcut un apel către Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) pentru a influența conducerea de la Chișinău să revină la un dialog adecvat în cadrul procesului internațional de negocieri și să asigure condițiile pentru o soluționare civilizată a conflictului.

De asemenea, s-a decis adoptarea unui apel către Adunarea Interparlamentară a statelor membre ale CSI pentru a preveni o escaladare a conflictului pe Nistru.

În plus, s-a hotărît adresarea către Parlamentul Uniunii Europene solicitîndu-i să depună eforturi pentru a preveni presiunea din partea Chișinăului şi încălcarea drepturilor şi libertăţilor transnistrenilor.

În plus, va fi adoptat un apel către Comitetul Internațional al Crucii Roșii, pentru a asigura condiţii pentru asigurarea drepturilor sociale şi umanitare, intereselor şi libertăţilor tuturor locuitorilor din Transnistria.

Cu textul integral vă puteți familiariza mai jos.

42
0
2
1
13

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?