Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Cetățenia Republicii Moldova dobîndită cu abateri de către un fost deputat român

9 dec. 2020,, 09:41   Societate
4268 3

Fals în declarații, au fost stabilite de procurori în procesul acordării cetățeniei Republicii Moldova pentru un fost deputat român.

Potrivit celor constatate în cursul urmăririi penale, prin Avizul Agenției Servicii Publice din 28 decembrie 2017, fostul deputat român a fost recunoscut cetățean al Republicii Moldova și asta în condițiile în care prin sentința din 7 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din România, definitivă prin decizia penală din 18 martie 2019, acesta era judecat și condamnat la închisoare, cu executare, pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, transmite NOI.md cu referire la un comunicat de la Procuratura Generală.

La momentul depunerii cererii de dobîndire a cetățeniei Republicii Moldova, acesta a tăinuit date pertinente și anume că, începînd cu anul 2015 deținea statut de acuzat în materie penală, date a căror cunoaștere ar fi dus la respingerea cererii.

În cadrul investigațiilor, Procuratura Generală a ajuns la concluzia că dobîndirea cetățeniei de către acesta a avut loc contrar legii, care statuează că cetățenia Republicii Moldova nu se acordă persoanei sau nu poate fi redobîndită de persoana care în perioada de examinare a cererii execută sau are de executat pedeapsa penală privativă de libertate în temeiul sentinței instanței de judecată, are antecedente penale nestinse sau se află sub urmărire penală.

Ca urmare a celor constatate, Procuratura Generală a pornit o cauză penală pe faptul falsului în declarații, care, potrivit legislației Republicii Moldova, se pedepsește cu amendă de pînă la 950 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 1 an, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de cel mult 5 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?