Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Cei mai buni lucrători medicali şi jurnaliști s-au ales cu premii pentru excelenţă

12 apr. 2018,, 09:22   Societate
3209 0

Premii pentru excelenţă. Cei mai buni medici, directori de spitale, jurnaliști și organizații non-guvernamentale au fost premiați în cadrul evenimentului "Gala Premiilor în Sănătate 2018".

Cea mai mare distincţie a fost oferită pentru "Toată cariera medicală". Aceasta i-a revenit lui Eugeniu Maloman, în vîrstă de 90 de ani, care a fost chirurg toată viața lui.

"Un medic este obligat toată viața să-și facă datoria. Cuvintele moștenite încă de la oratorii romani și greci sînt următoarele și asta este deviza de care trebuie să se conducă un chirurg astăzi: impavidi progrediamur", a menţionat Eugeniu Maloman.

Cea mai bună echipă de urgenţă a fost desemnat grupul de cardiologie de la Institutul de Urgență.

"Din secunda primirii solicitării pînă la sosirea locului este cel mai greu pentru noi. Tot timpul așteptăm momentul cel mai greu, cel mai grav, ca să nu scăpăm momentele cele mai principale", a precizat Parascovia Maleţchi, medic de urgență.


"În 5 - 7 minute trebuie să fac tot ca echipa să ajungă la bolnav și în siguranță", a spus Ioachim Martolog, șofer pe ambulanță.

Premiul pentru cea mai bună echipă a medicilor de familie a fost oferit doctorilor din satul Chișcăreni, raionul Sîngerei. Aceștia au în grijă peste trei mii de oameni.

"Promitem ca pe viitor să fim mai aproape de problemele în sănătate ce ține de pacienții din comunitatea pe care o deservim, să îmbunătățim calitatea serviciilor prestate", a declarat Elena Cărăuş, medic de familie.

Premierul Pavel Filip a declarat că va face tot posibilul ca munca de medic să devină cît mai atractivă, iar pacienții să fie consultați la cel mai înalt nivel.

"Să oferim servicii de calitate medicale. În al doilea rînd, să ajungem să vă oferim condiții de muncă calitative și confortabile, dar și desigur să vă putem oferi un salariu pe care îl meritați", a menţionat prim-ministrul.

Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari, le-a mulțumit medicilor pentru munca şi dedicaţia lor: "Sistemul de sănătate are oameni de valoare care în pofida tuturor greutăților poartă halatul alb cu un profesionalism înalt, cu demnitate, dedicație și implicare. Pentru asta mă închin în fața dvs. și vă mulțumesc".

Iar cel mai bun jurnalist care a reflectat munca medicilor, intervențiile și tot ce se întîmplă în domeniul sănătății a fost desemnat reporterul de la Canal 3 Irina Lencăuțan.

"Fiind însărcinată am muncit, am fost pe teren, am promovat sistemul medical din țară, ceea ce probabil le-a plăcut atît medicilor, cît și ministerului", a afirmat Irina Lencăuțan.

Gala Premiilor în Sănătate a fost organizată deja a cincea oară.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?