COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Ce se întîmplă lîngă satele care se află în carantină

Ce se întîmplă lîngă satele care se află în carantină

În Cărpineni, localitate care se află în apropiere de satele Bălceana şi Sofia, intrate în carantină, nu este niciun caz de îmbolnăvire sau suspiciune de COVID-19, spune primarul.

Totuşi, din cele 100 de persoane revenite recent din străinătate, peste 60 sînt în carantină la domiciliu, iar restul au ieşit deja din acest regim, transmite NOI.md cu referire la publika.md.

''Medicii de familie dimineaţa şi seara monitorizează persoanele care sînt revenite ca să înţeleagă dacă sînt sau nu simptome de coronavirus.


Plus, celula de monitorizare are lista, îi sună în fiecare zi, ca să se convingă, şi chiar de cîteva ori pe zi, ca să se convingă că ei nu părăsesc domiciliul'', a declarat Ion Cărpineanu, primarul localităţii Cărpineni.

Amintim că, primul caz de infectare cu noul tip de virus în satul Bălceana a fost înregistrat în data de 13 martie. Este vorba despre o femeie care, la începutul lunii martie, a revenit din Italia.

Potrivit medicilor, aceasta nu s-a autoizolat timp de 14 zile la domiciliu, așa cum prevăd normele sanitare în vigoare, dar a interacționat cu localnicii și a vizitat locurile publice din sat.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load