COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 1 003 660   INFECTAȚI 400 585(+3907)   TRATAȚI 369 139     DECESE 10 488(+18)   Mai multe detalii 
Coronavirus stiri: 7836
Criza energetică stiri: 513

Ambasadorul UE despre cazul lui Stoianoglo: ,,Ține de sistemul judiciar și nu ar trebui să iasă în sfera politică”

9 oct. 2021,, 15:34   Societate
3066 0

Delegația Uniunii Europene la Chișinău, în persoana ambasadorului, Jānis Mažeiks, susține că urmărește cazul reținerii procurorului general suspendat din funcție, Alexandr Stoianoglo, decizie „care a fost luată la limitele legislației”, susține șeful diplomației UE în Republica Moldova. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, transmite Noi.md cu referire la unimedia.info.

Totodată, Jānis Mažeiks afirmă că, o procuratură puternică este foarte importantă pentru un sistem judiciar, iar dosarele de rezonanță, care au fost inițiate de cîțiva ani trebuie să evolueze și să aibă o finalitate, lucru, care pînă în prezent nu s-a întîmplat.

„Noi urmărim cazul cu arestarea procurorului general, acest lucru s-a întîmplat foarte recent. Decizia, după cîte vedem, a fost luată în limitele legislației Republicii Moldova, care a fost modificată, dar, repet, noi urmărim îndeaproape cazul și acuzațiile care se aduc procurorului general și vom urmări în continuare. Plus la aceasta, vreau să vă spun că o procuratură puternică este foarte importantă pentru un sistem judiciar și ați menționat aceste dosare de rezonanță cu care într-adevăr trebuie să se întîmple ceva, ele trebuie să avanseze, însă din cauza faptului că dosarul nu poate să stea pe loc și, de asemenea, de dragul dezvoltării țării, pentru că dacă astfel de cazuri se întîmplă, una la mînă – cetățenii ar putea să pună sub semnul întrebării că drepturile lor sînt protejate și altceva este că și investitorii se vor gîndi de mai multe ori înainte ca să vină încoace și să investească. Este foarte urît atunci cînd nu există încredere în sistemul de justiție. Repet: Uniunea Europeană va sprijini reformele cu respectarea cerințelor despre care v-am vorbit.”

Referitor la acuzațiile aduse de opoziție actualei guvernări, ca reținerea lui Stoianoglo a fost făcută pentru „a-și supune justiția”, fapt pentru care vor organiza proteste duminică, 10 octombrie curent, în susținerea acestuia, ambasadorul UE la Chișinău a precizat că „nu-și dorește ca rezultatul anchetei pe acest caz să fie dependent de alte forme de exprimare legitimă”, făcînd trimitere la proteste anunțate.

„Noi nu ne-am dori ca rezultatul acestui caz să fie dependent de alte forme de exprimare legitimă, cum ar fi, în acest caz, libertatea adunărilor. Da, într-adevăr, noi am văzut știrile și cunoaștem ce spune opoziția la acest subiect, însă credem că face parte din viața politică. Din punctul nostru de vedere, este vorba de un caz care ține de sistemul judiciar și trebuie să rămînă anume în sistemul judiciar, să nu iasă în sfera politicului.”


0

Adăuga comentariu

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Pe ce veți economisi în primul rînd după creșterea tarifelor?
Despre cum se nasc zeiiКатрук Валерий
Muzeul de ceară din Codri (+Video)Катрук Валерий
Cartagina va fi distrusăКатрук Валерий
 X