Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Adele rupe tăcerea cu privire la viaţa sa într-un interviu-confesiune pentru Vogue

9 oct. 2021,, 00:30   Showbiz
3407 0

Diva pop Adele a vorbit despre dificultăţile pe care le-a întîmpinat cînd a împlinit vîrsta de 30 de ani - o importantă sursă de inspiraţie pentru noul său album "30" - într-un interviu-confesiune acordat revistei Vogue, informează AFP vineri.

În interviu, cîntăreaţa londoneză, stabilită la Los Angeles, rupe tăcerea după o perioadă de cinci ani pentru a se confesa pentru prima dată despre divorţ, psihoterapie şi pierderea spectaculoasă în greutate, scrie agerpres.ro.

"La 30 de ani, viaţa mea s-a prăbuşit fără avertisment", îşi aminteşte Adele, azi în vîrstă 33 de ani, în ediţia britanică a Vogue, pe a cărei copertă şi apare. "Simt că acest album este (despre) auto-distrugere, apoi (despre) auto-reflecţie şi (despre) un fel de auto-izbăvire", a mărturisit ea.

Artista vorbeşte despre despărţirea ei de Simon Konecki, un fost finanţator care a fondat o organizaţie caritabilă, de care s-a separat în aprilie 2019. "Nu eram nefericită, dar aş fi fost nefericită dacă nu m-aş fi gîndit mai întîi la mine", explică ea.

Din încercarea de a răspunde numeroaselor întrebări ale fiului său Angelo, în vîrstă de 9 ani, despre acest divorţ şi despre rănile pe care i le-a provocat s-a născut acest album foarte personal, a cărui dată de lansare nu este cunoscută încă.

"Fiul meu pune multe întrebări. Întrebări cu adevărat bune, întrebări cu adevărat inocente, pentru care nu am răspunsuri. Cum ar fi 'de ce nu puteţi trăi împreună?'", povesteşte ea.

"Am simţit că vreau să-i explic, cu acest album, cînd va fi mai mare, cine sînt şi de ce am ales în mod voluntar să-i dau peste cap toată viaţa în căutarea propriei mele fericiri", a mărturisit artista.

Predispusă la anxietate, Adele a găsit alinare în terapie şi în dependenţa de exerciţii fizice, ceea ce i-a permis să slăbească circa 45 de kilograme.

"Trebuie să mă pregătesc pentru a deveni din nou celebră, - ceea ce, după cum ştie toată lumea, nu-mi place să fiu", a adăugat ea.

Cîntăreaţa a confirmat totodată că în prezent este într-o relaţie cu un agent sportiv american, Rich Paul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?