Oficialul s-a referit şi la reformele cele mai importante pe care Republica Moldova trebuie să le implementeze prioritar, acestea împreună cu o voinţă politică internă, cu un consens larg şi conjugarea eforturilor guvernării şi opoziţiei.
„E foarte important să fie aşezate cum trebuie instituţiile şi legislaţia de tip european şi să se asigure o independenţă reală a instituţiilor din domeniul judiciarului. Ca cetăţeanul să aibă sentimentul că interesele sale, drepturile şi libertăţile fundamentale sînt apărate de instituţiile independente din cadrul judiciarului, că există un climat economic, care se însănătoşeşte. Iar corupţia trebuie îndepărtată cu instrumente legale, nu politice. Nu într-un război politic, ci într-un război împotriva criminalităţii”, a menţionat Corlăţeanu.
Adăuga comentariu