X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Noi semne de întrebare în jurul licitației de la Aeroportul Chișinău

20 mar. 13:16   Politică
2129 0

O nouă rundă de controverse înconjoară procedura de licitație a Aeroportului Internațional Chișinău, după ce Consiliul Concurenței a emis o cerere de clarificări privind criteriile pe care mulți le consideră restrictive și nejustificat de rigide, anunță Noi.md

Într-o scrisoare adresată conducerii aeroportului, Consiliul a exprimat dubii și a cerut argumente solide care să susțină condițiile impuse participanților la licitație.

Scrisoarea, făcută publică pe blogul lui Eugen Luchianiuc și datată 2 februarie 2024, cere Aeroportului Chișinău să justifice condițiile de calificare care impun o capacitate profesională de minim șapte ani în comerțul de tip travel retail și alimentația publică, în cel puțin zece aeroporturi din Uniunea Europeană, cu un trafic de minimum 2,5 milioane de pasageri în ultimii trei ani.

Mai mult, actualul locatar trebuie să demonstreze administrarea a cel puțin trei spații comerciale de tip travel retail și trei spații de alimentație publică în aeroporturi internaționale, de asemenea cu un trafic semnificativ.

O altă condiție disputată se referă la cerința pentru participanții la licitație de a avea o cifră de afaceri generată de cel puțin 30 de milioane de euro anual în ultimii trei ani, un prag financiar care poate descuraja participarea unui spectru mai larg de companii.


Consiliul a pus sub semnul întrebării și decizia de a licita cele zece spații comerciale ca un singur lot, solicitînd motivele care au condus la această alegere, precum și explicații pentru absența unei obligații de investiție în modernizarea facilităților aeroportului de către potențialii locatari.

Reacția publică la aceste dezvăluiri a fost promptă, cu multe voci din comunitatea juridică și economică exprimîndu-și îngrijorarea că aceste condiții ar putea să limiteze accesul la concursul public și să favorizeze entități anume.

Recent, reprezentanții partidului MAN, au depus un nou denunț la Centrul Național Anticorupție, în care solicită inițierea unei anchete penale în cazul celui de-al doilea concurs anunțat pe Aeroportul Internațional Chișinău.

După ce primul concurs de la aeroport, la care au participat doar două companii – Lagardere Travel Retail și LeBridge, a eșuat, în februarie, noua administrație a anunțat un nou concurs.

În 26-28 martie va avea loc examinare a dosarelor, iar licitația propriu-zisă este planificată pentru 29 martie.

4
1
1
2
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?