Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4026

Maia Sandu a făcut un apel către regiunea Transnistreană

25 mar. 2022,, 22:43   Politică
11124 0

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, afirmă că momentan nu există informații care ar confirma intenția Federației Ruse de a desfășura acțiuni militare pe teritoriul R. Moldova. Totuși, președintele susține că pericolul nu a fost depășit.

„Din păcate pericolul nu a fost depășit. Pericolul va fi depășit atunci cînd va fi reinstaurată pacea și asta ne dorim cu toții. E clar că R. Moldova e la hotar cu Ucraina unde astăzi este război și riscul este mare.

Dar nu există informații care ar confirma că există intenții ale Federației Ruse să desfășoare acțiuni militare pe teritoriul R. Moldova”, a declarat președintele în cadrul emisiunii „Bună Seara” de la postul public de televiziune, transmite deschide.md.

Maia Sandu afirmă că și secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, i-a confirmat același lucru cînd a fost în vizită la Chișinău.

„Exact același lucru mi l-a spus. Am discutat despre aceste probleme de securitate despre, despre informațiile pe care ar putea să le aibă SUA și mi-a confirmat acest lucru, că nu există informații care ar confirma că există un risc de ordin militar pentru R. Moldova”, a adăugat Maia Sandu.


În context, președintele s-a referit și la regiunea transnistreană, despre care s-a vehiculat că acolo trupele ruse s-ar pregăti să ia parte la acțiuni militare de partea Rusiei împotriva Ucrainei. Maia Sandu spune că nu au fost, pînă la moment, mișcări care să demonstreze implicarea trupelor ruse din stînga Nistrului în acțiuni militare.

Nu am văzut pînă acum mișcări care ar demonstra o implicare a celor de acolo în acțiunile militare dar acest risc nu poate fi exclus în totalitate.

Apelul nostru către regimul de la Tiraspol este să nu întreprindă nimic care ar pune în pericol securitatea țării sau a oamenilor indiferent dacă vorbim de malul stîng sau malul drept”, a menționat președintele.

În cadrul aceleiași emisiuni, Maia Sandu a comentat și convocarea ambasadorului R. Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii, la Ministerul rus al Afacerilor Externe, în legătură cu o acțiune de protest ce a avut loc joi, 24 martie, în fața ambasadei ruse la Chișinău.

„Noi sîntem într-o țară liberă, oricine este în drept să iasă public să își spună punctul de vedere și acest eveniment din fața ambasadei nu a pus în pericol securitatea angajaților ambasadei”, a comentat președintele.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?