Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Gavrilița, la discuții cu oamenii de afaceri din Statul Qatar

13 iun. 2022,, 07:09   Politică
2544 0

În cadrul vizitei oficiale la Doha, prim-ministra Natalia Gavrilița s-a întîlnit cu Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Statului Qatar și cu oameni de afaceri qatarieni, notează Noi.md

Principalele subiecte abordate au vizat proiectele de investiții în țara noastră și posibilitățile de export a produselor agroalimentare din Republica Moldova în Qatar.

Șefa Executivului a menționat că oportunitățile comercial-economice dintre cele două state nu sînt exploatate la maxim. Pentru identificarea unor noi perspective de colaborare este binevenită organizarea de business forumuri și vizite ale oamenilor de afaceri din Qatar în Republica Moldova. Prim-ministra a invitat companiile din Qatar să vină cu investiții în țara noastră și a vorbit despre eforturile întreprinse de Guvern pentru a face Republica Moldova o destinație mai atractivă pentru investitori.

Părțile au discutat despre consecințele de securitate și economice generate de războiul din Ucraina, incertitudinile cu care se confruntă oamenii de afaceri pe termen scurt și mediu, precum și eforturile Republicii Moldova de a deveni țară-candidat la aderare în spațiul comunitar. Prim-ministra s-a referit la progresele în reformarea justiției și combaterea corupției, supremația legii fiind o condiție esențială pentru atragerea investițiilor de calitate. O justiţie corectă oferă previzibilitate investitorilor străini, iar aceasta asigură creştere economică şi locuri de muncă. Natalia Gavrilița a vorbit despre oportunitățile în dezvoltarea sectorului IT, industriei auto, complexului agroalimentar, domeniului farmaceutic etc.

De asemenea, prim-ministra a vorbit despre schimbările în politica fiscală și alte măsuri pro-business la care lucrează Guvernul, în vederea creării condițiilor propice pentru dezvoltarea afacerilor. Șefa Executivului și-a exprimat convingerea că efortul depus va genera rezultate pentru economia țării și va spori turațiile legăturilor economice dintre Republica Moldova și Qatar.

Totodată, a fost menționată importanța lansării unei curse aeriene directe Doha - Chișinău- Doha, care ar conecta țara noastră la circuitul de transport al Orientului Mijlociu.

În urma discuțiilor, s-a mai convenit asupra intensificării colaborării pe segmentul transformării digitale; preluarea și implementarea bunelor practici prin desfășurarea unor ateliere de lucru; promovarea instrumentelor de export prin susținerea întreprinderilor locale, în vederea integrării în piețele noi de desfacere (prin expoziții, ateliere de lucru internaționale, reuniuni).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?