Declarație: Decizia finală pe cazul Şor va fi emisă cu două zile înainte de alegeri

Declarație: Decizia finală pe cazul Şor va fi emisă cu două zile înainte de alegeri

Decizia finală asupra cazului lui Ilan Şor, care a fost condamnat anterior la șapte ani și jumătate de închisoare, va fi luată cu două zile înainte de alegerile parlamentare, programate pentru 24 februarie.


Despre aceasta a declarat politologul, jurnalistul Ernest Vardanyan, care a fost invitatul emisiunii „Întrebarea principală" cu Iulia Feodorova de la postul de televiziune NTV-Moldova, comentînd situația în cazul lui Şor, sentinţa căruia tot întîrzie să intre în vigoare, în timp ce însuşi acuzatul, după cum arată toate sondajele recente, are șanse de a accede în Parlament.


El a subliniat că, așa cum spun unii jurişti, chiar și mărturisirea sinceră a lui Ilan Şor că a corupt oficialii guvernului moldovean, că l-a mituit personal pe fostul prim-ministru Vladimir Filat, nu-l scutește de răspundere penală.


Politologul şi jurnalistul a reamintit că examinarea cazului lui Ilan Şor la Curtea de Apel durează de foarte mult timp.


„Examinarea este nu doar tergiversată, ci mai face „salturi” dintr-un oraș în altul. Chipurile, timp îndelungat materialele din dosar nu au putut fi traduse din limba de stat în rusă. Timp de un an și jumătate, ei ba căutau un traducător, nu nu-l puteau plăti, ba traducătorul nu dorea. Nu știu ce motive serioase au existat pentru ca dosarul Şor să nu fie tradus în rusă, astfel încît această persoană să-l poată citi", a remarcat Ernest Vardanyan.


La rîndul său, politologul, sociologul Boris Şapovalov a reamintit că în cazul lui Ilan Şor există o hotărîre a instanței de fond, iar în iunie 2019, se vor împlini deja 2 ani de cînd Curtea de Apel – la început cea din Chişinău, apoi cea din Cahul – nu-l poate găsi pe cetățeanul Şor pentru a-i examina cauza.


”Îmi puteți aduce vreun exemplu similar din țara noastră sau din alte țări cînd examinarea unei probleme de atare importanţă, a unei probleme de rezonanţă majoră să dureze atîta timp? Unde aţi mai văzut una ca asta? Cred că nicăieri. Aşa ceva este imposibil. În plus, pe ce motive a obținut Ilan Şor certificatul de integritate, dacă el a fost deja condamnat, sentinţa nefiind anulată de o instanţă superioară? Da, decizia nu are caracter definitiv, dar decizia există. Este o situaţie de-a dreptul absurdă", a declarat cu indignare Boris Şapovalov.


Potrivit lui, este imposibil să-ți imaginezi un politician din Occident cu o astfel de reputație, care ar mai pretinde încă ceva.


"Acolo, în general, nici nu s-ar discuta posibilitatea obţinerii unui anumit post cu aşa faimă. Aşa ceva este imposibil acolo, chiar dacă există doar careva semne vagi de corupere, de încălcări. Sînt momente morale. Trebuie să se facă lumină și în situaţia cu miliardul furat – dacă a participat Şor la această fraudă sau nu. Însă Kroll spune că a participat. În același timp, chiar el personal, cu mîna sa a semnat de două sau de trei ori că a corupt oficiali moldoveni, că l-a mituit personal pe fostul prim ministru al ţării. Mărturisirea a fost, crima a existat", a subliniat politologul și sociologul Şapovalov.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load