Comisiile parlamentare vor examina referendumul din 24 februarie

Comisiile parlamentare vor examina referendumul din 24 februarie

Comisiile parlamentare vor examina rezultatele referendumului consultativ din 24 februarie referitor la reducerea numărului de deputaţi de la 101 la 61 şi introducerea mandatului imperativ.


Potrivit agenţiei Infotag, deputaţii Partidului Democrat (PDM) au propus la şedinţa de marţi a Parlamentului să fie introduse pe ordinea de zi două proiecte de lege privind crearea unui grup de lucru în vederea realizării voinţei poporului, exprimată la referendumul din 24 februarie, însă preşedintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a insistat ca proiectele de lege să treacă mai întîi prin comisiile parlamentare.


Deputatul Partidului Democrat, Sergiu Sîrbu, a reamintit că la referendum au participat peste 800 de mii de alegători, dintre care cel puţin 70% s-au pronunţat pentru schimbările respective.


Şeful Direcţiei juridice a Parlamentului, Ion Creangă, a menţionat că, deşi proiectele de lege respective urmează o procedură simplificată, Comisia parlamentară juridică, numiri şi imunităţi ar putea cel puţin să prezinte formal un raport despre faptul că referendumul a respectat cerinţele legislative.


După cum a comunicat anterior, referendumul a fost iniţiat de Partidul Democrat, aflat la guvernare pe atunci. Cu toate acestea, partidul a afirmat din start că plebiscitul are un caracter pur voluntar şi consultativ, iar rezultatele acestuia nu vor avea efecte juridice.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load