X 
Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1429
Preşedintele stiri: 4017

Șoferul care a provocat accidentul rutier pe bulevardul Decebal rămîne în arest

11 aug. 2023,, 14:14   Societate
2919 0

Rămîne în arest Dragomir Popovici, șoferul care a provocat pe 24 iulie un accident rutier pe bulevardul Decebal, soldat cu un deces și mai multe persoane traumatizate. Magistrații Curții de Apel au respins demersul avocaților care au solicitat schimbarea măsurii preventive.

Popovici nu a fost escortat în instanță și a participat la ședință prin intermediul teleconferinței. Potrivit procurorilor, acesta refuză să ofere declarații pe marginea cazului.

Avocații au solicitat instanței ca Dragomir Popovici să fie plasat în arest la domiciliu pentru a putea lua legătura cu rudele, în vederea recuperării anumitor prejudicii.

De cealaltă parte, procurorii susțin că, aflat în penitenciar, de acest lucru s-ar putea ocupa rudele inculpatului. Oamenii legii nu au precizat despre ce prejudiciu este vorba.

În cadrul ședinței, procurorii au reiterat că, aflat în libertate, Popovici s-ar putea eschiva de la urmărirea penală, mai ales în condițiile în care de la comiterea accidentului au trebuit să treacă zece zile, pentru ca acesta să fie adus forțat la poliție. Totodată, aceștia au invocat și motivul că șoferul figurează și în alte cauze penale de la care la fel încearcă să se echiveze.


„La moment el nu a spus în fața instanței dacă recunoaște sau nu recunoaște vina. Nici la organul de urmărire penală nu au parvenit cereri care să susțină că recunoaște sau nu vina. Se abține de la a face declarații. În circumstanțele în care la moment o parte vătămată este decedată, deci da, va fi o altă recalificare”, a declarat Radu Talpă, procurorul de caz.

Astfel, Popovici va fi cercetat penal pentru comiterea unui accident soldat cu decesul unei persoane, dar și pentru că a fugit de la fața locului. Acesta riscă pînă la șapte ani de închisoare. Amintim că tragedia s-a produs la 24 iulie. Cinci persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier, provocat de Dragomir Popovici. Una dintre ele a fost o tînără mamă de 29 de ani. Doina Prodan a murit pe patul de spital săptămîna trecută.

Anterior, procurorii au anunțat că bărbatul de 31 de ani a fost privat de dreptul de a conduce în 2021, însă nu pot determina dacă era sau nu beat, pentru că polițiștii l-au găsit și l-au reținut pe șofer abia după zece zile de la accident.

1
0
0
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?