X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Cît va plăti statul avocaților care vor reprezenta interesele Moldovei în instanțe internaționale

18 ian. 2023,, 14:15   Societate
2740 0

Statul planifică să plătească 139.000 de dolari unui birou de avocați care va reprezenta interesele Moldovei în cadrul instanțelor internaționale.

Pe masa miniștrilor se află proiectul privind aprobarea unui contract de asistență juridică, care urmează a fi semnat cu „Wolf Theiss Rechtsanwalte GmbH & Co KG” (Austria/România) și „SLV Legal” Inc. (SUA), în parteneriat cu Biroul Asociat de Avocați „Bivol Soțchi & Partners” (Republica Moldova), transmite realitatea.

Responsabil de chestiune este vicepremierul Andrei Spînu. Juriștii din SUA; România, Austria și Moldova vor apăra interesele statului în cauza de arbitraj inițiată de RTI „Rotalin Gas Trading” AG și „Rotalin Gaz Trading” SRL împotriva Republicii Moldova, pendinte în faţa Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții (SUA), se arată în documentul publicat pe pagina Guvernului.

RTI Rotalin Gas Trading AG este o societate pe acțiuni înregistrată în Liechtenstein și care deține controlul asupra Rotalin Gaz Trading SRL din Republica Moldova. Compania a participat la investiții privind gazificarea Republicii Moldova. Compania consideră că a fost privată de posibilitatea să își recupereze investițiile, prin refuzul de a acorda tarife care să le permită acest lucru.

Așadar, în instanța internațională se cere obligarea statului să plătească daunele echivalente cu pierderile suportate. Este vorba de 55 de milioane de dolari, sumă echivalentă cu investițiile, dar și alte 7,8 milioane de dolari – pierderi financiare.


Banii pentru achitarea serviciilor avocaților urmează să fie alocați din bugetul Ministerului Infrastructurii.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?