Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Guvernul reduce tarifele pentru mai multe servicii medico-sanitare

23 iun. 2020,, 17:55   Societate
3724 0

Guvernul reduce tarifele pentru mai multe servicii medico-sanitare

Serviciile de hemodializă, hemodiafiltrare sau investigaţia citopatologică vor fi MAI IEFTINE

Prețul mai multor servicii medicale va fi redus. Guvernul a elaborat un proiect în acest sens

La propunerea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale vor fi diminuate tarifele pentru hemodializă, hemodiafiltrare, investigaţia citopatologică și alte servicii medicale acoperite de către Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM). Astfel, CNAM va avea posibilitatea contractării unui număr mai mare de servicii medicale, ceea ce va duce la creșterea numărului de pacienți care vor putea beneficia de aceste servicii.

Potrivit Ministerului Sănătății, reexaminarea tarifelor la unele servicii medico-sanitare din Catalogul tarifelor unice a fost efectuată în baza cheltuielilor real suportate de prestatorii de servicii medicale în anul 2019, utilizând tehnologiile avansate și metodele noi de diagnostic și tratament implementate în instituțiile medicale.


În același timp, ministerul propune substituirea tarifului operației de transplant de cornee cu tariful pentru costul cazului tratat a transplantului de cornee, care include în afară de costul operației de transplant de cornee și cheltuielile de spitalizare și cheltuielile paraclinice. Aceeași propunere este și pentru transplantul de membrană amniotică pe suprafața oculară și transplantul de scleră. Serviciile medico-sanitare respective sînt prestate de instituțiile medicale încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală și finanțate doar din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală.

Proiectul de hotărâre cu privire la tarifele pentru serviciile medico-sanitare urmează să fie votat la ședința de miercuri, 24 iunie, a Guvernului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?