Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Burse în valoare de 12.000 lei pentru 80 de elevi din țară

18 iun. 2021,, 09:14   Societate
2395 0

80 de tineri din medii social-vulnerabile care își fac studiile în cadrul a 38 de instituții profesional tehnice din 10 regiuni ale țării, au beneficiat de burse în valoare de 12.000 lei fiecare, pentru anul de studii 2020-2021.

Bursele au fost oferit în cadrul Proiectului “Burse pentru formare profesională”.

Proiectul a ajuns la a 10-a ediție și are scopul de a susține tinerii din medii social-vulnerabile, în vederea facilitării accesului acestora la educaţie în instituţiile de învăţămînt profesional tehnic din ţară.

Prezentă la evenimentul festiv de acordare a burselor, secretarul de stat în domeniul Educației, Natalia Grîu, a menționat că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării salută și susține astfel de acțiuni îndreptate spre oferirea șanselor egale tuturor tinerilor din țara noastră la o educație de calitate, care le oferă șanse mai mari la un viitor mai bun.

În ediţia curentă a proiectului, 40 de burse a cîte 12000 lei au fost oferite tinerilor bursieri ai ediţiei precedente a proiectului, în vederea susţinerii acestora în continuare la studii (următorul an), iar alte 40 de burse a cîte 12000 lei au fost oferite tinerilor înmatriculați, începînd cu septembrie 2020, în anul I în cadrul instituțiilor de învățămînt profesional tehnic din țară.


Bursele au fost alocate pentru acoperirea necesităţilor curente ale tinerilor ce ţin de efectuarea studiilor (cazare, masă, procurare cărţi şi instrumente necesare pentru orele practice ş.a.).

În total, în cadrul celei de-a 10 ediții au fost depuse 286 dosare 52 instituții (17 școli profesionale, 24 colegii și 11 centre de excelență) din 19 regiuni ale țării.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?