X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3997

Un grad mai înalt de protecție a consumatorilor de credite

17 mar. 2022,, 15:45   Societate
2850 0

Inițiativa de modificare a Legii privind activitatea băncilor și Legii cu privire la organizațiile de creditare nebancară, care are scopul de a crește gradul de protecție a consumatorilor de împrumuturi, a fost susținută în prima lectură de 82 de deputați.

Autorul proiectului, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, și-a argumentat inițiativa legislativă printr-o împovărare foarte mare a populației Republicii Moldova din partea instituțiilor de creditare. Aproximativ 450 de mii de cetățeni au împrumuturi contractate la Organizațiile de creditare nebancară (OCN), dintre care aproape 200 de mii au întîrzieri la plata creditelor, inclusiv 40 de mii – au întîrzieri de peste un an.

”Cînd omul are o necesitate extraordinară, ușor poate cădea pradă înșelăciunilor, iar o datorie de 10 mii de lei poate să se transforme în una de 100 de mii și asta pentru că uneori ratele dobînzii ajung la 1700 de procente anual”, a explicat deputatul.

Astfel, proiectul urmărește plafonarea costului împrumutului și reglementarea principiilor de evaluare a bonității beneficiarului de credit.

Se propune plafonarea ratei dobînzii de credit specificată în contractul de credit – la maxim 50%. Totodată, celelalte cheltuieli (comisioane, taxe, penalități, dobînzi de întîrziere și orice alt tip de plată) care sînt incluse în costul total al creditului, cu excepția dobînzii, pe o zi de credit, nu vor fi mai mare de 0,04 procente din suma totală a creditului.


Prin urmare, costul total al creditului nu va fi mai mare decît valoarea totală a acestuia.

Documentul mai prevede obligația creditorilor de a evalua în mod corespunzător bonitatea consumatorilor, folosind toate informațiile disponibile. În caz contrar, debitorii ar putea fi scutiți de plata dobînzii, comisioanelor sau altor plăți către creditor, rambursînd doar suma inițială a creditului.

”Scopul nostru nu este să distrugem Organizațiile de creditare nebancară, dar să eliminăm abuzurile și să promovăm o responsabilitate reciprocă a clientului și creditorului”, a mai specificat Dumitru Alaiba.

Proiectul urmează a fi votat în lectură finală.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?