X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Comunitatea mass-media cere modificare mai multor legi

30 iun. 2020,, 10:14   Societate
3671 0

Comunitatea mass-media propune modificarea Legii cu privire la accesul la informație și Legii cu privire la libertatea de informare, pentru că unele prevederi din acestea sînt învechite.

Principalul scop al unui proiect înaintat în cest sens este introducerea în legislație a noțiunii de „informații de interes public”, dar și a noțiunii de „date cu caracter personal de interes public”. Audieri la această temă au avut loc luni, 29 iunie, în cadrul Comisiei parlamentare de profil, transmite IPN.

Potrivit lui Petru Macovei, directorul executiv al Asociației Presei Independente, proiectul înaintat vizează modificarea a zece acte legislative din diferite domenii. Acesta a fost transmis Legislativului din partea ONG-urilor de media, dar și a Asociației pentru Protecția Vieții Private, cu solicitarea să fie înregistrat și examinat în procedura legislativă obișnuită.

Svetlana Rusu, reprezentanta Oficiului Avocatul Poporului, a menționat că Oficiul susține proiectul. De asemenea, a remarcat că Oficiul a sesizat și probleme ce țin de adresările în formă scrisă la capitolul solicitărilor de informație de interes public. De la mass-media se solicit semnătura electronică în caz de solicitare a informației, făcîndu-se trimitere la Legea cu privire la petiționare, iar în Legea cu privire la accesul la informație nu sînt prevederi foarte clare ce țin de refuzul accesului la informație, făcîndu-se trimitere la Legea cu privire la petiționare. Se necesită o claritate.

Eugeniu Rîbca, președintele Asociației Presei Independente a menționat că este necesară modificarea Legii privind accesul la informație, inclusiv pentru a micșora termenele de răspuns la solicitările de presă. Proiectul este necesar și trebuie adoptat cît mai rapid, potrivit lui.

Vasile Năstase, președinte al Subcomisiei parlamentare responsabile de domeniul media, crede că Legea cu privire la accesul la informație a avut un rol esențial în dezvoltarea democrației pe parcurs. El spune că, atunci cînd vor fi sistematizare, amendamentele vor fi înaintate Comisiei de profil care le va susține.

Adrian Lebedinschi, președintele Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, a remarcat că subiectul modificării Legii cu privire la accesul la informație este inclus în planul Guvernului pentru anul 2021. Potrivit lui, pe 8 iulie în cadrul Comisiei pe care o reprezintă se va examina raportul de evaluare a Legii privind accesul la informație și va fi determinată redacția care poate fi prezentată Parlamentului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?