X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Te-ai pornit în Rusia cu trenul, trebuie să știi asta!

6 feb. 2021,, 10:54   Societate
2787 1

Cei care vin în Rusia cu trenul vor trebui să prezinte un certificat care ar demonstra că nu sînt infectați cu noul coronavirus.

Acest lucru este precizat în recomandările Comisiei Economice Eurasiatice privind prevenirea răspîndirii coronavirusului în transportul feroviar, publicate pe site-ul Rospotrebnadzor, scrie gazeta.ru

Potrivit documentului persoanele care vin din străinătate cu trenul ”sînt obligate să prezinte un test negativ" la "COVID-19 într-un laborator care folosește testarea prin metoda PCR". În același timp, aceasta trebuie eliberată cu cel puțin trei zile (72 de ore) înainte de data trecerii frontierei a statului membru al Uniunii Economice Eurasiate,

Excepție de la regulă o fac copiii cu vîrsta sub 5 ani (cu prezența unui certificat din partea însoțitorilor), membrilor delegațiilor guvernamentale ale statului membru la întoarcerea în țara de cetățenie, membrilor brigăzilor de locomotive și persoanelor" care sînt asociați cu "activități de transport feroviar", se precizează în recomandări.

Potrivit documentului, se recomandă, de asemenea, organizarea de "coridoare" separate pentru pasagerii care sosesc și pleacă.


Reamintim că cetățenii Republicii Moldova deocamdată nu pot călători în Federația Rusă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?