X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Acte false găsite de polițiștii de frontieră

29 mar. 2021,, 11:14   Societate
2409 0

Două permise de conducere și alte trei teste PCR Covid-19 neveridice, au fost depistate în ultimele 72 de ore, la trecerea frontierei de stat. Cazurile fiind consemnate în punctele de trecere a frontierei Palanca, Giurgiulești-Galați, Leușeni și Otaci.

În după amiaza zilei de 26 martie, pentru efectuarea formalităților de control s-a apropiat în PTF Giurgiulești-Galați un autocar cu pasageri, care urma să ajungă în Franța. Acționînd în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control mai amănunțit asupra pasagerilor și a mijlocului de transport. Ca urmare, în geanta personală a unui pasager, originar din raionul Hîncești, a fost depistat un permis de conducere, care ar fi eliberat de către autoritățile române pe numele unui conațional. În timpul verificării actului cu tehnica specială, polițiștii de frontieră au constatat prezența indicilor de falsificare. La cele depistate, bărbatul de 24 de ani a declarat că permisul i-ar fi fost dat de către o persoană pentru a-l transmite posesorului acestuia cînd va ajunge la destinație.

Cel de-al doilea permis de conducere care nu corespunde rigorilor legale a fost depistat în PTF Palanca, la data de 27 martie a.c. Pe direcția intrare în R. Moldova s-a prezentat cetățeanul Statelor Unite ale Americii, în vîrstă de 31 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Ucraina. La verificarea actelor, înaintate spre controlul de frontieră, au apărut suspecții asupra unuia dintre documente. După cercetările minuțioase s-a confirmat faptul că actul este valabil doar pentru o regiune din SUA, așa permise nefiind recunoscute în lume. Audiat, cetățeanul SUA nu a putut explica acest lucru, precizînd că nu știa despre nevalabilitatea acestuia în alte state.

La trei cetățeni moldoveni, polițiștii de frontieră din PTF Otaci și PTF Leușeni au depistat testele PCR Covid-19 cu indici de falsificare. Identificarea acestora a avut loc ca urmare a intensificării acțiunilor de control și investigații speciale pe linia deconspirării persoanelor care încalcă vehement deciziile CNESP pe perioada de pandemie.

Conform procedurilor legale, în toate cazurile documentele falsificate au fost transmise către laboratorul de expertiză a IGPF, iar pe numele persoanelor s-au întocmit procese-verbale de audiere și constatare a infracţiunii prevăzute de art.361 al. (1) CP al RM.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?