Eurovision stiri: 521
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1428
Preşedintele stiri: 4012

Năstase: Nu vom coopera cu partidele de stînga

21 sep. 2015,, 15:45   Politică
5171 12
Foto: infotag.md
Participanţii acţiunii de protest din PMAN nu vor coopera cu partidele de stînga, care au anunţat proteste proprii. Declarația a fost făcută de preşedintele Consiliului Marii Adunări Naţionale, Andrei Năstase, care a vorbit luni, la un miting improvizat din centrul Chişinăului, informează agenţia "Infotag".

"Acestor partide le sînt străine interesele naţionale ale Moldovei. Ele lucrează pentru Rusia, ne trag în Uniunea Vamală. Şefii lor sînt oligarhi asemeni celor de la putere. Am vorbit deja despre faptul că liderul socialiştilor, Igor Dodon, tot a fost la putere şi a participat la furtul din sistemul bancar. Iar Renato Usatîi a venit de la Moscova pentru a realiza aici indicaţiile primite", a declarat Năstase.

El a subliniat că acţiunea de protest continuă, revendicările rămîn în vigoare.

"Noi simţim sprijinul poporului. Sîntem rugaţi să mai rezistăm două-trei săptămîni, apoi vom fi mai mulţi. Oamenii vor strînge recolta şi ni se vor alătura", a declarat activistul.

Unul dintre liderii Platformei Civice "DA", fostul deputat Valentin Dolganiuc a negat cu vehemenţă zvonurile că participanţii la proteste renunţă la o parte dintre cerinţe, precum şi că la întrevederea de vineri cu preşedintele ţării ei au renunţat la cerinţa de demisie a acestuia.

"Dimpotrivă, am accentuat acest punct", a subliniat Dolganiuc.

Vineri reprezentanţii protestatarilor s-au întrunit cu Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti. După întrevedere, Serviciul de presă al şefului statului a anunţat că protestatarii au renunţat la cerinţa ca preşedintele să-şi dea demisia. Anterior, preşedintele, prim-ministrul şi preşedintele Parlamentului au anunţat că nu-şi vor da demisia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?