Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

Ministerul Educației continuă fuziunea mai multe instituții de învățămînt: Oamenii protestează

20 apr. 12:30   Societate
6387 0

Locuitorii orașului Lipcani, inclusiv elevi și profesori, au ieșit în stradă ieri, 19 aprilie, pentru a protesta împotriva deciziei de închidere a Colegiului Gheorghe Asachi.

Protestatarii, adunându-se în număr mare în fața instituției, și-au exprimat nemulțumirea față de ceea ce consideră a fi o lovitură adusă comunității și educației locale.

"Închiderea colegiului nu este doar o pierdere educațională, ci și una culturală pentru Lipcani", a declarat unul dintre profesorii instituției. Protestul a fost pașnic, cu participanți purtând pancarte și scandând lozinci care cereau autorităților să-și anuleze decizia.

Colegiul Gheorghe Asachi este un punct de referință pentru oraș, oferind educație pentru numeroase generații de elevi din regiune.

Amintim, Ministerul Educației planifică să reorganizeze mai multe instituţii de învăţământ tehnic. Se propune fuziunea lor cu alte colegii din țară.


Lista instituțiilor vizate:

Centrul de Excelenţă în Servicii şi Prelucrarea Alimentelor din Bălți va absorbi Școala Profesională din Alexăndreni, Sîngerei.

Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din cadrul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți se reorganizează și va absorbi colegiul „Gheorghe Asachi” din Lipcani.

Şcoala profesională din Cupcini, Edineț va fuziona cu școala profesională din Corbu, Dondușeni.

Școala profesională din Lipcani urmează să absoarbă școala profesională din Glodeni.

Școala profesională din Orhei va fuziona cu școala profesionaă din Rezina și Telenești.
Centrul de Excelență în Industria Uşoară din Chișinău va absorbi Colegiul Tehnologic din Chişinău.

Școala profesională din Ceadîr-Lunga, UTA Găgăuzia se reorganizează prin fuziunea cu școala profesională din Vulcănești.

„Personalul salariat din instituțiile publice absorbite va fi transferat, cu respectarea prevederilor legislației muncii, la instituțiile publice absorbante, asigurându-se integrarea acestuia în cadrul instituțiilor respective. În cazul imposibilității transferului unor salariați, disponibilizarea se va efectua în conformitate cu legislația muncii. Cheltuielile de disponibilizare a personalului persoanelor juridice absorbite vor fi asigurate din contul și în limitele mijloacelor financiare ale acestora”, se arată în proiecctul supus consultărilor publice.

Elevii urmează să fie transferați la instituția care a absorbit școala profesională sau colegiu. Până la absolvire, aceștia își vor face studiile în sediile existente.

Profesorii care rămân fără loc de muncă vor primi indemnizații, conform prevederilor Codului Muncii al Republicii Moldova.

Ministerul Educației precizează că numărul elevilor în instituții este prea mic. Conform autorității, doar în 26 dintre cele 77 de instituții de învățământ profesional sunt suficienți elevi, iar banii cheltuiți pentru un metru pătrat al unei săli de clasă sunt aceleași pentru toate colegiile și școlile profesionale, indiferent de numărul elevilor, se precizează în nota informativă a proiectului.



2
0
0
6
27

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?