Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4038

China lansează evaluarea ţărilor situate pe noul 'Drum al Mătăsii'

16 iul. 2015,, 19:00   Externe
4680 4

Foto: tribuna.md

Agenţia oficială de presă chineză, Xinhua, a lansat un serviciu de evaluare economică a peste 60 de ţări din Asia, Africa şi Europa, un instrument ce ilustrează noile ambiţii geopolitice ale preşedintelui Xi Jinping. China doreşte să revitalizeze vechiul 'Drum al Mătăsii' din Antichitate pentru a construi o imensă reţea comercială continentală şi maritimă, zeci de proiecte de investiţii fiind deja în curs de realizare în numeroase ţari, mai ales în infrastructură.

Noul serviciu al agenţiei Xinhua, denumit 'Xinhua Silk Road Service', va furniza informaţii despre sistemul bancar al respectivelor state (precum riscul de creditare şi garanţiile la împrumuturi), baze de date şi recomandări ale experţilor şi consultanţilor, a declarat, la ceremonia de lansare a serviciului, preşedintele agenţiei, Cai Mingzhao (ce are rang de ministru).

El a precizat că obiectivul acestui serviciu, care deocamdată va fi disponibil în limbile engleză şi chineză, este să soluţioneze problema accesului incomplet la informaţii, precum şi cea rezultată din 'informaţiile asimetrice', aluzie la predominanţa informaţiilor provenite din mass-media occidentale. Dar agenţia chineză nu a oferit mai multe detalii despre acest nou serviciu, menţionând într-un comunicat doar că a întocmit un index cu ţările avute în vedere în proiectele 'Drumului Mătăsii', fiind analizate în special infrastructura, mediul de afaceri şi nivelul tehnologic al acestor ţări, comentează AFP.

Dintre statele cuprinse în index, 'Singapore, China, Malaezia, Emiratele Arabe Unite şi Rusia sunt cele mai performante', conform analizelor experţilor chinezi, se mai arată în textul difuzat, scrie agerpres.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?