X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Dosarul nuclear iranian: Unele "probleme în suspensie" au fost rezolvate (Kerry)

11 iul. 2015,, 04:00   Externe
7523 11

Foto: businessinsider.com

Secretarul de stat american John Kerry a declarat vineri că unele "probleme în suspensie" la negocierile de la Viena pentru programul nuclear iranian între țările din cadrul Grupului 5 + 1 și Iran au fost rezolvate, relatează France Presse. "Cred că am rezolvat câteva probleme în suspensie și am făcut progrese", a declarat Kerry, adăugând în același timp că au rămas unul sau două puncte "încă foarte dificile".

"Vom discuta în această seară și până mâine dimineață", a afirmat el, indicând că "progrese" au fost obținute în cadrul reuniunilor care au avut loc vineri. "Atmosfera este foarte constructivă", a mai spus secretarul de stat american.

După două săptămâni de discuții aprinse, negociatorii țărilor din Grupul 5 + 1 (Rusia, China, SUA, Franța, Marea Britanie și Germania) și cel al Iranului au câștigat vineri trei zile suplimentare pentru a încerca să depășească "obstacolele" care pun în pericol încheierea unui acord istoric.

Teoretic, dialogul între puterile din cadrul Grupului 5 + 1 și Iran trebuia să ajungă la o concluzie până la 30 iunie. Din cauza unor dezacorduri persistente, el a fost prelungit în două rânduri. Uniunea Europeană și SUA au luat act vineri de absența consensului și au admis continuarea discuțiilor până luni cu speranța de a fi găsită "o soluție pe termen lung".

Aceasta trebuie să garanteze caracterul pașnic al programului nuclear iranian în schimbul unei ridicări a sancțiunilor internaționale împotriva Teheranului și să pună astfel capăt unui dosar care otrăvește relațiile internaționale de peste 12 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?