Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4026

Noul șef al CFM a fost prezentat colectivului întreprinderii

10 apr. 2015,, 14:00   Societate
3146 0
Новый глава ЖДМ представлен коллективу предприятия
Foto: tv7.md
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, a semnat ordinul privind numirea lui Vladimir Cebotari în funcţia de director general al ÎS „Calea Ferată din Moldova”. Vasile Botnari l-a prezentat pe noul director colectivului de la CFM şi a punctat principalele obiective pentru dezvoltarea întreprinderii, informează NOI.md.

Potrivit serviciului de presă al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, pînă în prezent, Vladimir Cebotari a deținut funcția de viceministru al Transporturilor, fiind desemnat cîştigătorul concursului pentru selectarea managerului CFM, acumulînd punctajul maxim de 236 puncte din 255 posibile.

Vasile Botnari a subliniat că Vladimir Cebotari are o experienţă bogată în gestionarea ramurii transporturilor, în special în domeniul atragerii investițiilor și implementării unor standarde europene de management, abilităţi extrem de necesare în condiţiile în care CFM urmează să fie restructurată și modernizată. „Vreau să-i urez succes lui Vladimir Cebotari, care am încrederea că va fi un director priceput, datorită experienţei sale bogate în domeniu, şi va promova rapid reforma în domeniul feroviar, astfel ca să avem o întreprindere modernă, viabilă, care să presteze servicii calitative cetăţenilor”, a declarat Vasile Botnari.

La rîndul său, Vladimir Cebotari a menţionat că a optat să participe la concursul pentru funcţia de director al CFM anume pentru a se dedica plenar schimbărilor din ramura feroviară şi să contribuie la dezvoltarea sistemului de cale ferată din Moldova. „Mizez pe susţinerea întregului colectiv ca să ne mişcăm rapid în opţiunea noastră de ridicare a ramurii feroviare la un nou nivel de siguranţă şi calitate a serviciilor prestate”, a adăugat noul director al CFM.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?