Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

John Kerry a sosit la Kiev, livrările de arme în centrul discuțiilor

5 feb. 2015,, 13:30   Externe
3603 0

Foto: businessinsider.com

Secretarul de stat american John Kerry a sosit joi la Kiev pentru a discuta problema eventualelor livrări de arme americane pentru Ucraina, arme solicitate de mai mult timp de guvernul prooccidental ucrainean pentru a face față luptelor cu separatiștii proruși din estul separatist, informează AFP.

În cadru vizitei sale, John Kerry va purta convorbiri cu președintele Petro Poroșenko, cu premierul Arseni Iațeniuk, cu ministrul de externe Pavlo Klimkin, precum și cu reprezentanți ai conducerii parlamentului.

Deplasarea secretarului de stat american la Kiev intervine pe fondul escaladării tensiunilor în estul Ucrainei, numărul civililor uciși crescînd în mod dramatic în ultimele săptămîni. În ultimele 24 de ore, 14 civili au fost uciși în regiune, după cum au anunțat surse locale.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko declara marți că "nu are nicio îndoială" că SUA va livra arme Ucrainei pentru a ajuta armata acestei țări să lupte împotriva separatiștilor, autoritățile de la Kiev sperînd ca un anunț în acest sens să intervină cu ocazia vizitei de joi a secretarului de stat american în capitala ucraineană.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?