Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Încă un magistrat a fost condamnat

5 dec. 2014,, 15:00   Societate
3272 0
Foto: tv7.md
Judecătorul Curţii de Apel Bender, Nicolae Nogai, care acum câteva luni fusese achitat, a fost condamnat, recent, la 3 ani de închisoare cu suspendare şi privat de dreptul de a ocupa funcţii publice pe o perioadă de 5 ani.

Procurorii au demonstrat că magistratul a pronunţat o hotărâre contrară legii, soldată cu urmări grave.

Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bălţi, care a admis apelul declarat de procurori împotriva sentinţei, emise pe 25 aprilie, de Judecătoria raionului Căuşeni, prin care magistratul a fost achitat.

Potrivit probelor, Nogai a legalizat neîntemeiat decizia arbitrajului ad-hoc din Sankt-Petersburg privind înstrăinarea mai multor pachete de acţiuni ale BC „Moldova Agroindbank”. Hotărârea judecătorului a fost însă anulată de instanţa superioară ca fiind ilegală. Ulterior, la demersul Procurorului General, Consiliul Superior al Magistraturii a dat acordul pentru tragerea acestuia la răspundere penală şi l-a suspendat provizoriu din funcţie.

Procuratura Anticorupţie a solicitat condamnarea magistratului la o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de 5 ani.

Decizia Curţii de Apel poate fi atacă în modul stabilit de lege.

Acesta este al doilea caz în istoria Republicii Moldova, când un magistrat este condamnat pentru pronunţarea unei hotărîri contrare legii, după ce acum o săptămînă, un judecător din Hânceşti a fost condamnat printr-o decizie irevocabilă şi eliberat din funcţie.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?