X 
Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4047

Strategii de la Moscova ţintesc partidele antisistem: Kremlinul vrea să îşi cumpere aliaţi

26 noi. 2014,, 21:00   Externe
1832 0
Foto: ruvr.ru
Presa germană avertizează că puterea rusă caută metode influenţare a politicienilor din Vest. Potrivit unui document analizat de jurnaliştii de la „Bild”, experţii Kremlinului propun comerţul cu aur şi împrumuturile bancare ca metode de supunere financiară a partidelor din Europa.

Tabloidul german „Bild” a publicat luni un document care dezvăluie strategia Rusiei de a-şi extinde influenţa în Europa. Studiul aparţine Centrului pentru Comunicaţii Strategice (CCS), o firmă de consiliere din Moscova, şi prevede mai multe metode de influenţare a Alternative fur Deutschland (AfD), un partid liberal german care se opune Uniunii Europene.

Una dintre sursele de finanţare ale AfD este comerţul cu aur, formaţiunea politică eurosceptică reuşind să câştige 2,1 milioane de euro de pe urma tranzacţiilor cu profit redus rulate din luna octombrie încoace. În aceste condiţii, experţii Moscovei sugerează Kremlinului să cumpere influenţă prin operarea unor tranzacţii în pierdere cu partidul german. O altă variantă recomandată este folosirea sa ca intermediar în comerţul cu aur. Participarea germanilor ar urma să fie recompensată prin comisioane care să câştige bunăvoinţa partidului, informează Mediafax. Documentul prevede totodată atragerea lui Alexander Gauland, vicepreşedinte AfD, oponent al sancţiunilor europene faţă de Moscova. Invitat special al ambasadorului rus de la Berlin, el a participat de curând la o conferinţă prorusă alături de Vladimir Iakunin, preşedintele căilor ferate ruseşti şi consilier al lui Vladimir Putin.

O altă strategie propusă de CCS este acordarea de împrumuturi. Recent, site-ul Mediapart a anunţat că partidul francez Frontul Naţional a luat cu împrumut nouă milioane de euro de la First Czech Russian Bank. Trezorierul Wallerand de Saint-Just a confirmat informaţiile, dar a precizat că împrumutul a fost făcut pentru finanţarea campaniilor electorale. „Am contactat un mare număr de bănci franceze şi europene, am primit câteva răspunsuri. Au fost răspunsuri total negative”, s-a apărat de Saint-Just.

Frustrări ruseşti

Christian Wipperfürth de la think tank-ul german DGAP consideră că acţiunile ruseşti au la bază sentimentul de izolare pe care îl trăieşte Rusia. „O mulţime de lucruri s-au schimbat în Europa de Vest şi Centrală în ultimii 20 de ani, iar Putin şi poporul rus nu înţeleg acest lucru”, a afirmat acesta. El a adăugat că războiul din Ucraina a adus Germania şi Rusia, altădată apropiate, în pragul unui conflict diplomatic. Totuşi, Wipperfürth a atras atenţia că interesul rusesc faţă de Europa de Vest nu trebuie confundat cu o confirmare a finanţării ruseşti a partidelor occidentale. „Rusia vrea relaţii mai strânse în Europa Centrală şi de Vest, dar nu cred că are nevoie să facă acest lucru”, a remarcat expertul german.

Cuibul de la Viena

Liderii mai multor partide radicale din Europa s-au întâlnit pe 31 mai la Viena cu Aleksandr Dughin, ideologul Mişcării Eurasiatice. Reuniunea a fost organizată de Konstantin Malofeev, un oligarh rus apropiat teroriştilor din Ucraina. La discuţii au participat lideri ai partidului austriac FPO, prinţul Sixtus Henri de Bourbon-Parma (conducătorul mişcării Carliste din Franţa), Volen Siderov (preşedintele partidului bulgar Ataka) şi Marion Maréchal (nepoata fondatorului Frontului Naţional, Jean Marie Le Pen). Potrivit presei, Dughin ar fi propus o alianţă eurasiatică sub patronajul Rusiei. Numindu-i „a cincea coloană prorusă”, el i-a invitat pe europeni să „salveze” Europa de ea însăşi, informează Mediafax. O reuniunea asemănătoare, programată pentru 3-5 octombrie la Budapesta, a fost interzisă de guvernul condus de Viktor Orban.

România, una din ţintele lui Dughin

Aleksandr Dughin a fost de mai multe ori în România. În septembrie 2013, ideologul Mişcării Eurasiatice a venit la Fundaţia Titulescu pentru o întrevedere cu fostul preşedintele PSD, Adrian Năstase. Tot atunci s-a întâlnit şi cu Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD). În vara acestui an, Dughin s-a văzut la Bucureşti cu Eugen Mihăescu, fost ambasador al României la UNESCO, şi Mircea Popa, preşedintele Fundaţiei România – Rusia.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?