X 
Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1427
Preşedintele stiri: 4009

Experţii: Moldova este prea slabă ca să soluţioneze problema transnistreană prin intermediul unor provocări periculoase

12 noi. 2014,, 15:00   Societate
2896 1
Foto: gagauzinfo.md
Comentînd recentul scandal care a avut loc pe Aeroportul Chişinău, cînd veteranii conflictului de pe Nistru au încercat să blocheze intrarea în Aeroport a liderului de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, experţii, avînd diverse viziuni asupra celor întîmplate, au fost de acord că Moldova este prea slabă ca să soluționeze problema transnistreană de una singură, comunică NOI.md.

Discutînd chestiunea privind încrederea între ambele maluri ale Nistrului, directorul executiv al Asociației pentru Democraţie Participativă (ADEPT), analistul politic Igor Boţan a precizat că nu „încredere reciprocă între părţi nu a fost şi nici nu va fi. Despre care încredere poate fi vorba după apelul lansat în aprilie de către Transnistria în adresa Dumei ruse de Stat, în care a fost solicitată alipirea ei la FR?! În ceea ce ţine de ciocnirile la Aeroport, acestea sînt o provocare în ajunul alegerilor”.

„La etapa dată Moldova este într-atît de slabă, încît nu este în stare să-i ofere Tiraspolului nimic serios şi interesant. Şi de aceea, în opinia mea, mai bine ar fi să îngheţăm situaţia, ca să nu o înrăutăţim pînă la limite, şi să aşteptăm ziua, în care marele state se vor scărpina, în sfîrşit, la ceafă şi vor trece la masa negocierilor pentru a soluţiona problemele ce ţin de formatarea geopolitică a coexistenţei paşnice”, s-a arătat convins Boţan.

La rîndul său fostul şef al SIS al Moldovei, Anatol Plugaru, a fost de acord că „ciocnirile de pe Aeroport nu sînt altceva, decît o provocare cu consecinţe foarte periculoase pentru republica noastră. Înţeleg starea combatanţilor, care la timpul lor au luptat pentru integritatea Moldovei, iar astăzi sînt nevoiţi să urmărească cum criminalii publici d`alde Smirnov, Şevciuk şi alţii se plimbă liniştiţi prin ţară. La fel şi indignarea lor că timp de 20 de ani autorităţile Moldovei aşa şi nu au reuşit, dar poate nici nu au dorit să soluţioneze problema transnistreană. Dar...”

„Nu trebuie să uităm că datorită unei politici externe miope, iar dacă să fim sinceri pînă la urmă eşuate a actualei guvernări Moldova a ajuns la un pas de război cu Rusia. În Ucraina vecină la putere au venit forţe antiruse înverşunate, susţinute de SUA şi Uniunea Europeană. Şi Moldova slăbuţă le-a susţinut deschis într-un impuls eroic, opunîndu-se astfel Rusiei. Şi astăzi pentru explodarea situaţiei sînt suficienţi doar cîţiva patrioţi „neînfrînaţi”. Şi nici o promisiune a NATO de a proteja Moldova nu ne va salva. Doar ne dăm seama foarte bine că NATO tinde să se apropie la maxim de frontierele ruse, dar nu intenţionează să lupte cu ea pentru o insectă pe harta lumii. Amintiţi-vă de începutul anilor 90 şi potoliţi provocatorii”, a îndemnat Plugaru.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?