Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Experții au numit piețele alternative de desfacere a produselor moldovenești (grafic)

15 oct. 2014,, 12:30   Economie
3487 1
Foto: forum.dnestra.com
Experții din Republica Moldiva au numit noile piețe de desfacere pentru produsele autohtone, care au fost restricționate pe piața Rusiei. Astfel, specialiștii doresc să contribuie la optimizarea geografiei de export și reducerea riscurilor pe termen mediu, informează NOI.md.

Graficul posibilelor piețe alternative pentru produsele moldovenești interzise de Rusia a fost publicat de „Budgetstories” în baza studiului elaborat de experții de la „Expert-Grup” Iurie Morcotîlo și Adrian Lupușor.

Potrivit studiului, noile piețe pentru mărfurile moldovenești ar putea deveni Canada, Germania, China, Olanda, SUA și Suedia. Cota acestor țări pe piața importului de vin variază de la 2,2% (Suedia) pînă la 15,5% (SUA). În prezent, Moldova nu exportă vin în Canada, Olanda și Suedia, iar cea mai mare pondere în volumul exportului moldovenesc de vin în aceste țări o deține China cu 2,5%.

Conform studiului realizat de „Expert-Grup”, în calitate de piețe alternative pentru exportul cărnii de vită din Moldova ar putea fi Chile, Germania, Italia, Marea Britanie. Cota acestor țări pe piața importului de carne de vită variază de la 3,5% (Chile) pînă la 11,5% (Italia). În prezent, Moldova nu exportă carne de vită în aceste țări.
În opinia experților, în calitate de piețe alternative de desfacere pentru strugurii din Moldova ar putea deveni Germania, Marea Britanie, SUA și Polonia. Cota acestor țări pe piața importului de struguri variază de la 2% (Polonia) pînă la 13,7% (SUA). În prezent, dintre acest țări doar Polonia importă struguri din Moldova, avînd o pondere de 0,3% din volumul total al exportului de struguri moldovenești.

Totodată, experții consideră că caisele, cireșele, piersicii, nectarinele și prunele moldovenești ar putea fi comercializate cu succes în Germania, Kazahstan, Marea Britanie, Olanda și Polonia. Cota acestor țări pe piața importului de aceste fructe variază de la 2% (Polonia) pînă la 14,1% (Germania). În prezent, dintre acest țări doar Kazahstan importă această producție din Moldova, avînd o pondere de 0,1% din volumul total al exportului de fructe respective moldovenești.

În calitate de piețe alternative de desfacere pentru merele, perele și gutuile moldovenești, în opinia experților, pot deveni Emiratele Arabe Unite, Germania, SUA, Marea Britanie. Cota acestor țări pe piața importului de aceste fructe variază de la 2,1% (EAU) pînă la 8,2% (Germania). În prezent, dintre aceste țări doar EAU și Marea Britanie importă această producție din Moldova, avînd o pondere de 0,1% din volumul total al exportului de fructe respective moldovenești.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?