Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

În Moldova vor apărea asfaltori profesioniști și specialiști în montarea termopanelor

11 mar. 2014,, 14:00   Societate
5330 0
Foto: buzznews.ro
În conformitate cu planul de înmatriculare în instituțiile de învățămînt din Moldova, în anul 2014, în școlile profesionale vor fi admiși peste 12 mii de candidați sau cu 8% mai mult decît în anul 2013. În colegii vor fi propuse peste 9000 de locuri cu finanțare de la buget sau cu 9% mai mult față de anul precedent, iar în instituțiile de învățămînt superior – aproape 20 de mii de locuri, dintre care o treime sînt cu finanțare de la buget.

Pe segmentul studiilor medii de specialitate vor apărea șase meserii noi, printre care asfaltor, specialist în montarea geamurilor din termopan, specialist în confecţionarea încălţămintei ortopedice. Totodată, în instituţiile de învăţămînt superior vor apărea două profesii noi: tehnologia comunicării în domeniul infodocumentar şi servicii informaţionale şi socioculturale.

Conform deciziei Ministerului Educației, în acest an absolvenţii liceelor vor avea şanse mai mari să obţină o bursă universitară, după ce instituţiile de învăţămînt superior au majorat numărul de locuri pentru candidați. Cel mai mult a crescut numărul de burse în colegii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?