X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

În Moldova au fost expuse la privatizare activele statului în valoare de aproximativ 1 miliard de lei

8 mar. 2014,, 16:00   Economie
7259 1
Foto: zateevo.ru
În Republica Moldova au fost expuse la privatizare activele statului în valoare de aproximativ 990 milioane de lei. Potrivit informaţiilor acordate de către directorul general al Agenţiei proprietăţii publice Valeriu Triboi, în special, în perioada 08 – 11 aprilie 2014 la Bursa de Valori se vor desfășura: licitaţii „cu strigare” pentru vînzarea acţiunilor proprietate publică de stat din 34 societăţi pe acţiuni.

Suma totală a mijloacelor financiare, raportată la preţul iniţial de vînzare, constituie 313,34 mil. lei. În 14 societăţi pe acţiuni cota statului depăşeşte 51% din capitalul social – hotelul „Chişinău” (60,191%), „Floare-Carpet” (59,481%), „Farmaco” (94,614%) etc. Pînă la 4 aprilie 2014 (termen limită de depunere a ofertelor) vor avea loc concursul investiţional şi cel comercial. La concursul investiţional sînt expuse la privatizare cinematografele din oraşele Glodeni, Făleşti şi Leova la preţul iniţial de la 0,43 mil. pînă la 1,25 mil. lei, precum şi complexul patrimonial unic Î.S. Uzina de bijuterii din Chișinău „Giuvaier” (10 mil. lei). Suma totală a mijloacelor financiare, raportată la preţul iniţial de vînzare al bunurilor expuse la concurs investițional constituie 12,18 mil. lei, iar volumul minim al investiţiilor – 10,7 mil. lei. La concursul comercial au fost expuse acţiunile statului din 2 societăţi pe acţiuni („Rif-Acvaaparat” şi „Zidarul-SV”) şi 21 întreprinderi de stat (complexe patrimoniale unice). Preţul total de expunere la concurs comercial constituie 588,67 mil. lei. La vînzare au fost expuse Combinatul poligrafic din Chişinău (preţul iniţial – 190 mil. lei), hotelul „Zarea” (43 mil. lei), sanatoriul „Sănătate” în Ucraina (24,65 mil. lei), etc. În plus, pe data de 4 aprilie va avea loc o licitaţie „cu strigare” pentru privatizarea a 14 bunuri, inclusiv: 4 complexe patrimoniale unice, 7 complexe de bunuri imobile și 3 construcţii nefinalizate. Preţul iniţial de vînzare al bunurilor expuse la licitaţie „cu strigare” este de 72,07 mil. lei.

De asemenea, va avea loc o licitaţie „cu reducere” pentru privatizarea a 6 obiecte nefinalizate din mediul rural. Suma scontată a mijloacelor financiare, raportată la preţul iniţial de vînzare, constituie 2,79 mil. lei. Reducerea preţului iniţial poate continua pînă la 50 la sută de la preţul de expunere, astfel preţul total de vînzare poate fi estimat la 1,39 mil. lei.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?