Anatolie Danighevici: „Lipsa responsabilităţii personale a procurorului constituie un sol fertil pentru corupţie”

Foto: vk.com

Irina Astahova

În noiembrie a fost publicat Conceptul de reformare a procuraturii. În pofida declaraţiilor optimiste ale reprezentanţilor Procuraturii Generale şi ale Ministerului Justiţiei despre susţinerea totală a reformelor propuse în Concept, nu toţi angajaţii sistemului le aprobă. Mai mult, în interiorul procuraturii se coace nemulţumirea, atît faţă de procesul elaborării documentului, cît şi față de contradicţiile acestuia cu prevederile Constituţiei. Despre situaţia din procuratura din Moldova, precum şi despre necesitatea şi argumentarea reformelor propuse a relatat într-un interviu oferit Irinei Astahova Anatolie Danighevici, care a activat 36 de ani în organele procuraturii, 28 dintre care în calitate de procuror în raioanele Şoldăneşti, Ştefan Vodă, Călăraşi.

- Domnule Danighevici, în 2014, autorităţile moldovene intenţionează să aloce 16 milioane de lei pentru reforma procuraturii. Cît de oportună este aceasta?

- Întrebarea este ambiguă. Deoarece, în primul rînd, dacă vorbim despre reformă, atunci trebuie să avem în vedere nu doar procuratura, ci toate structurile de drept care luptă cu infracţionalitatea în complex: procuratura, organele de interne, serviciul de securitate.

În realitate, MAI, SIS şi procuratura îşi realizează propriile reforme. Acest fapt nu este corect. Doar atunci cînd vreţi să construiţi o casă, nu faceţi un proiect aparte pentru fundament, altul pentru acoperiş, pereţi etc. și proiectele nu au nimic în comun¬? Pentru că înţelegeţi că în acest caz casa se va prăbuşi.

Organele de interne, serviciul de securitate şi procuratura – toate aceste trei structuri sînt chemate să promoveze politica statului în domeniul asigurării ordinii publice şi luptei cu criminalitatea, ele trebuie să coopereze. Iar reforma acestor structuri trebuie realizată simultan, în complex.

În rîndul al doilea, dacă analizăm legislaţia privind procuratura, atunci, în opinia mea, ea este una dintre cele mai moderne şi mai democratice chiar din Europa. De ce partenerii noştri europeni insistă asupra reformelor? Ei văd că în această ţară toţi vorbesc despre corupţia din justiţie. De aceea, ne recomandă: reformaţi-vă, domnilor, faceţi legislaţia mai transparentă pentru a exclude corupţia. Însă problema nu rezidă în legi, ci în executarea lor.

În rîndul al treilea, noi efectuăm reforme pe parcursul a peste 20 de ani şi ele nu se mai termină. Imperfecţiunea şi neclaritatea reformelor naşte incertitudine, care îi menţine pe angajaţii din această sferă în stare de imponderabilitate. Această incertitudine îi determină pe oameni să participe la acte de corupţie. Pentru că atunci cînd omul nu ştie ce va fi mîine, el se foloseşte de situaţie, rupe ce poate. Dacă el ştie că în ţară este stabilitate, el se ţine de locul său de muncă, se străduie să-şi sporească nivelul de profesionalism.

Noi reformăm tot ce ni se spune, fără a înţelege, fără a avea o viziune a scopului reformelor. În consecinţă, noi cădem din rău în mai rău. Dar noi trebuie să pornim de la interesele statului, din propriile realităţi. Pe timpul URSS, procuratura Moldovei era una dintre cele mai bune. Desigur, exista componenta ideologică, care, indiscutabil, trebuia înlăturată. Dar sistemul era bine pus la punct. Astăzi, noi nu pur şi simplu am zdruncinat acest sistem, noi distrugem tot ce a mai rămas şi nu vedem ce construim.

- În noiembrie a fost publicat, în sfîrşit, Conceptul de reformă a procuraturii, pentru prima dată de la independenţa Republicii Moldova. Care sînt, în opinia Dvs., avantajele şi dezavantajele acestui Concept?

- Nu ştiu în ce cabinete a fost aprobată decizia privind elaborarea lui, însă într-o perioadă atît de scurtă este imposibil să pregăteşti un document calitativ. În iulie a fost emis ordinul comun al procurorului general şi al ministrului Justiţiei privind crearea unui grup de lucru pentru elaborarea conceptului. Aproape pînă în ultimul moment, acesta a fost ţinut în secret şi noi nu ştiam cine face parte din comisie. Eu nu înţeleg de ce.

Mă miră faptul de ce parlamentul, dispunînd de prerogativele prevăzute de art. 66(d) al Constituţiei Republicii Moldova, nu a creat o comisie pentru elaborarea Conceptului sub egida sa. Constituţia spune că Parlamentul Republicii Moldova aprobă direcţiile principale ale politicii interne şi externe. Dacă noi recunoaştem că menţinerea ordinii publice şi lupta cu criminalitatea fac parte din politica internă a statului, atunci Parlamentul nu trebuia să admită crearea comisiei la nivelul Ministerului Justiţiei şi Procuraturii Generale.

Conceptul trebuia publicat pe 15 august, dar a fost făcut public abia în noiembrie. Iar săptămîna trecută am aflat că deja au fost elaborate şi proiecte de lege în baza conceptului. În cîteva zile acestea ar putea fi trimise în Parlament. Adică angajaţii procuraturii, societatea, partenerii străini care finanţează reformele nu au avut timp să facă cunoştinţă cu acest document. Eu sînt departe de gîndul că acest lucru a fost făcut intenţionat. Deşi asemenea discuţii există între procurori. Cred că aceasta a fost doar o coincidenţă nefericită.

- Cine a elaborat Conceptul? Cît de corectă, în opinia Dvs., a fost abordarea faţă de crearea grupului de lucru?

- În cazul dat nu este vorba atît de componenţa grupului de lucru, cît de însuşi modul de abordare a elaborării conceptului. Eu cred că mai întîi trebuia elaborată o strategie de reformare a întregului sistem de drept. Iar strategia trebuia elaborată de către stat şi sub egida Parlamentului. În baza acestei strategii, în funcţie de sarcinile şi scopurile statului, trebuia elaborat conceptul de reformă a organelor afacerilor interne şi a serviciului de securitate.

În grupul de lucru trebuiau incluşi cei mai experimentaţi angajaţi ai procuraturii, reprezentanţi ai mediului academic. Societatea trebuie să controleze acest proces pentru a nu admite devieri, dar nu să-şi impună propria viziune a reformelor într-un domeniu de care nu are habar. Dacă este vorba despre nişte reorganizări cosmetice, atunci problema poate fi decisă în procesul de lucru – în cadrul strategiei. Însă dacă se au în vedere reforme cardinale, atunci cum poate fi totul reorganizat timp de 2-3 luni în cadrul grupului de lucru, format din neprofesionişti?

Din grupul de lucru au făcut parte reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Procuraturii Generale, MAI, profesori, reprezentanţi ai societăţii civile, experţi internaţionali. Din păcate, numele autorilor conceptului nu spun nimănui nimic. Preşedintele comisiei este un tînăr avocat, care nu are mare experienţă în domeniu şi care nici nu a lucrat vreodată în procuratură. Dacă vorbim despre esenţa profesiei de avocat, atunci este vorba de un specialist care nu lucrează pentru stat, ci în baza contractului, apărînd interesele persoanelor particulare, inclusiv a infractorilor. Iar opinia lui este subiectivă.

Ţinînd cont de faptul că Conceptul a fost elaborat de persoane care nu au lucrat niciodată în procuratură, se poate spune că activitatea comisiei a constituit o faptă eroică. Ei au făcut ce au putut. Lor li s-a părut că aşa va fi mai bine. Însă eu consider că, dacă acest concept va fi implementat în forma actuală, atunci aceasta va fi o diversiune adevărată împotriva procuraturii naţionale şi, mai mult, împotriva statului.

- Care sînt neajunsurile concrete ale Conceptului?

- Conceptul prevede limitarea maximă a competenţelor procurorilor-şefi. Ca un fir roşu în Concept trece ideea independenţei procurorilor din instanţele primare, care lucrează nemijlocit cu dosarele. Eu mă întreb: independenţa de cine? Aceasta este o abordare greşită. Competenţele trebuie să fie concrete, iar conducătorii trebuie să aibă pîrghii de influenţă, inclusiv, procesuale.

Astăzi noi constatăm următorul fapt: angajaţii procuraturii sînt foarte tineri, fără o suficientă experienţă de lucru. În Concept se observă o tendinţă a limitării posibilităţilor conducătorilor de a influenţa asupra procurorilor din instanţele primare pentru ca „ei să nu se amestece”.

Eu nu înţeleg această abordare: ce înseamnă „să nu se amestece” ? E o noţiune parcă venită din stradă. Dimpotrivă, competenţele conducătorilor trebuie să fie maxime. Dar mai trebuie să fie şi o maximă responsabilitate personală. Dacă s-a stabilit că conducătorul a intervenit şi a încălcat legea, atunci trebuie să urmeze o pedeapsă administrativă, disciplinară şi acesta trebuie demis.

De exemplu, mulţi ambasadori ai ţărilor europene, ambasadorul SUA în Moldova, au exprimat atitudine negativă faţă de situația legată de Pădurea Domnească. Iar eurodeputatul din partea României Monica Macovei a spus: de ce acei care au fost în rezervaţie nu şi-au dat demisia a doua zi? Nici nu e important ce s-a întîmplat, ancheta va stabili vina sau nevinovăţia lor. Dar însuşi faptul că acest grup de oameni s-a aflat în rezervaţie deja este o încălcare.

De ce comisia parlamentară trebuie să demonstreze ceva, dacă orice ţăran înţelege că în rezervaţie – însuşi cuvîntul presupune acest lucru – este interzisă vînătoarea. De aceea, dacă procurorul a încălcat legea – el trebuie demis, fără discuţii. Responsabilitatea personală trebuie reglementată la cel mai înalt nivel. Aceasta va fi o abordare de stat. În caz contrar, procuratura se va îneca în corupţie. Deoarece lipsa responsabilităţii personale constituie un sol fertil pentru corupţie.

Să luăm un exemplu recent. În Letonia s-a prăbuşit acoperişul unui centru comercial şi guvernul imediat şi-a dat demisia. Asta deşi premierul a scos ţara din criză, iar activitatea lui în general este apreciată pozitiv. Dar la noi au incendiat clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei, dar nimeni nu a demisionat.

Sau un alt exemplu concret. În urmă cu patru ani a fost ales procurorul general. Potrivit Constituţiei, candidatura pentru acest post este înaintată de către preşedintele Parlamentului. Ulterior, toţi întrebau al cui e procurorul general. Iar persoana cu cea mai înaltă funcție a spus că nu ştie al cui e. Preşedintele Parlamentului, care a înaintat această candidatură, nu şi-a asumat responsabilitatea personală. Noi alegem această putere, iar ea glumeşte cu noi. Atunci despre ce vorbim? Se pierde încrederea oamenilor. Toate reformele trebuie iniţiate de către autorităţi şi acestea trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru rezultatele lor.

- Conceptul propune lichidarea Colegiului Procuraturii Generale şi sporirea competenţelor Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM). Ce credeţi despre această propunere a experţilor?

- Mai întîi trebuie să ne descurcăm în noţiuni. CSM doar pe jumătate constă din procurori, precum şi din profesori, ministrul Justiţiei, ministrul Afacerilor Interne, care, în genere, pot să nu fie jurişti. Acesta, practic, este un organ obştesc. Competenţele CSM, în două cuvinte, țin de etica procurorilor, comportamentul disciplinar, instruirea şi pregătirea profesională. Ce probleme mai pot discuta membrii CSM, dacă şase din 12 nu cunosc cu ce se ocupă procuratura, nu sînt familiarizaţi cu viaţa internă a sistemului?

Din Colegiu fac parte persoane cu funcţii înalte de răspundere: procurorul general, adjuncţii lui, procurorii din Chişinău şi Găgăuzia, directorii de direcţii. Competenţa Colegiului Procuraturii Generale este activitatea profesională. Colegiul dă o apreciere profesionistă a situaţiei criminogene din ţară, de exemplu, de ce creşte nivelul de infracţionalitate juvenilă, al crimelor, violurilor, furturilor sau accidentelor rutiere într-u sector anumit? Membrii Colegiului trebuie să studieze, să generalizeze, să facă concluzii, să elaboreze strategii.

De ce are nevoie procurorul general de un colegiu? De exemplu, actualul procuror general este foarte cult şi o persoană respectabilă, dar el nu a lucrat niciodată în procuratură. Iar adjuncţii lui şi alţi procurori-şefi cunosc această activitate foarte bine. Şi cînd este studiată creşterea nivelului de criminalitate într-un domeniu sau altul, experienţa practică a procurorilor este necesară pentru determinarea cauzelor şi elaborarea strategiei de activitate a procuraturii. În baza acestei analize şi strategii trebuie elaborat planul de activitate a procuraturilor.

Anterior era o linie clară – o dată la jumătate de an se convocau colegiile, la care procurorul general raporta în faţa colegiului şi a autorităţilor, fiind prezent preşedintele sau premierul. Acest lucru este important, pentru că în baza acestei informaţii se elaborează strategia activităţii ulterioare a procuraturii. Astăzi, colegiile nu se mai convoacă şi nimeni nu poartă nicio răspundere pentru această încălcare a legii.

Potrivit legislaţiei în vigoare, după numirea procurorului general, el este obligat într-un termen restrîns, să prezinte Parlamentului spre aprobare componenţa Colegiului. Domnul Zubco nu a făcut acest lucru, iar parlamentul a tăcut. De ce nu s-a pronunţat Comisia parlamentară pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică? De ce Parlamentul nu a cerut să activeze un organ al procuraturii cu valoare reală? Aici este responsabilitatea reciprocă. Nici domnul Gurin nu a mers în Parlament, el, de asemenea, încalcă legea, care de jure încă există.

Colegiul trebuie să activeze. Unde este mai mare responsabilitatea: la membrii Colegiului, care sînt aleşi şi aprobaţi public de Parlament, sau în Consiliul Superior al Magistraturii?

- Potrivit conceptului, procurorul general este numit nu de parlament pe cinci ani, ci prin decret prezidenţial, pe un termen de şapte ani. Se presupune că acest fapt va exclude influenţa politică.

- Moldova este o republică parlamentară. Preşedintele parlamentului, ca şi deputat, este ales de popor şi aprobat de deputaţii aleşi, de asemenea, de către popor. El întruchipează voinţa poporului. Constituţia i-a oferit acestei persoane dreptul de a numi procurorul general. El propune, iar parlamentul alege. Noi nu dispunem de o altă formă mai democratică. Şi aceasta este o abordare mai responsabilă decît ceea ce propune conceptul, deoarece candidatura este examinată de comisie, birou, apoi de parlament.

Primul punct al articolului 124 din Constituţie vorbeşte despre rolul Procuraturii în stat. Şi dacă Constituţia îi oferă procuraturii anumite competenţe, atunci e logic oare ca procurorul republicii să fie aprobat de către preşedinte, la propunerea CSM?

- Dar CSM ştie mai bine pe cine să propună, nu-i aşa?

- Da, așa e. Însă opinia mea este următoarea: CSM înaintează candidatura procurorului general în cadrul şedinţei lărgite cu participarea conducătorilor tuturor procuraturilor teritoriale şi specializate. Candidatul trebuie să aibă un stagiu de muncă de cel puţin 5-10 ani în organele procuraturii. Iar acesta trebuie confirmat de către parlament în funcţia de procuror general pe un termen de cinci ani.

- Conceptul prevede reorganizarea sistemului procuraturii, în rezultatul căreia va fi lichidată procuratura municipală şi vor rămîne doar procuraturile din sectoarele municipiului. Sînteţi de acord cu aceasta?

- Nu este corect. Nu există argumente. Nu e clar pentru ce se face lucrul acesta şi cum vor arăta toate acestea. Din punct de vedere strategic, toate procuraturile teritoriale au fost create în baza delimitării administrative. Municipiul Chişinău este o unitate administrativ-teritorială, pe sectoare, municipiul este împărţit convenţional. Aici este concentrat jumătate din potenţialul economic al ţării, aici se săvîrşesc cele mai periculoase infracţiuni, care nu pot fi împărţite pe sectoare. Dacă infracţiunea a fost comisă la Hînceşti, atunci acolo este anchetată. Iar dacă în Chişinău – infractorul poate locui la Botanica, firma lui e la Rîşcani, iar acţiunile sînt săvîrşite în tot oraşul.

La Chişinău sînt amplasate toate instituţiile de subordonare republicană şi municipală: este primărie, inspectorat de poliţie şi procuratură – trebuie să fie şi judecătorie. Lichidarea procuraturii este inacceptabilă, este la fel cum ai construi o casă fără acoperiş. Singurul argument logic este optimizarea carelor. Însă în acest caz, statul trebuie să spună că nu sînt finanţe şi să stabilească strategiile şi termenele de optimizare. În acest caz o variantă ar fi lichidarea procuraturilor sectoriale şi păstrarea doar a celei municipale. De concentrat într-un sediu toate structurile, de numit cîte un adjunct al procurorului pe fiecare sector, care să activeze pe orizontală cu inspectoratul de poliţie, ca să existe o politică unică. În caz contrar, dacă fiecare procuratură de sector va funcţiona cu planul ei, cu politica ei, atunci se va instaura un adevărat haos. Trebuie să existe o politică unică.

- Conceptul propune menţinerea funcţiei de urmărire penală în cadrul procuraturilor teritoriale şi specializate – procuratura anticorupţie şi procuratura pentru lupta cu crima organizată. Vor spori oare aceste măsuri calitatea procedurii penale?

- În articolul 124 al Constituţiei Republicii Moldova sînt stabilite clar sarcinile procuraturii. Se creează impresia că autorii Concepţiei nu au citit Constituţia, unde sînt stabilite rolul, sistemul, organizarea şi competenţele procuraturii. Acum, prin acest Concept ei încearcă să anuleze cerinţele constituţionale. Dacă noi vom vorbi, prin crearea noilor concepte, despre noi sarcini ale procuraturii sau invers – vom anula anumite sarcini, atunci noi vom diminua rolul procuraturii şi al Constituţiei, ca lege supremă în societate.

La drept vorbind, în legislaţia noastră nu există noţiunea de „crimă organizată”. Mai întîi, trebuie să ne lămurim în termeni. Există crime cu rezonanţă. Cîndva, în ţară au existat grupări criminale – grupuri de oameni, care se unesc pentru a săvîrşi anumite crime. Iar noţiunea de crimă organizată nu există. Eu nu văd de ce în ţară nu este posibilă contracararea criminalității cu ajutorul organelor existente.
Problema problemelor este corupţia. Însă pentru lupta împotriva acesteia activează un centru specializat. Acum conceptul ne propune următoarele: transmiterea ofiţerilor de urmărire penală şi colaboratorilor operativi la procuratura anticorupţie pe cîţiva ani. Unde este principiul lui Themis? Despre ce legalitate este vorba? Cum va funcţiona?

- Dar care e problema? Cetăţeanul simplu nu vă înţelege motivul acestei îngrijorări.

- De activitatea operativă se ocupă MAI. Ei primesc cereri, desfăşoară măsuri primare. Cînd ajung la concluzia că au de a face cu o crimă, ei merg la procuror pentru a intenta un dosar penal. Astfel, procurorul exercită un control nemijlocit asupra anchetei. Şi îi întoarce dosarul penal ofiţerului de urmărire penală, care iniţiază cauza penală. Cînd ofiţerul acumulează suficiente probe ale vinovăţiei persoanei în comiterea unei infracţiuni, el întocmeşte un raport şi merge la procuror, care analizează datele prezentate şi înaintează învinuirea. Dacă mai sînt necesare completări, el în înapoiază dosarul ofiţerului. Sau personal trimite dosarul în instanţă.

Asemenea relaţii le are şi Centrul Naţional Anticorupţie cu procuratura. Procurorul anticorupţie supraveghează şi concomitent conduce activitatea Centrului. Iar conceptul propune transmiterea ofiţerilor şi colaboratorilor operativi la procuratură. Atunci Chetraru cu Centrul lui ce va face? Sau li se va da altă procuratură? Cum se înscriu toate aceste lucruri în cerinţele legislaţiei? Pentru că în acest caz trebuie modificată şi Constituţia, şi Codul de procedură penală sub tiparul acestei structuri.

Eu înţeleg procuratura specializată pentru ecologie, pentru transport. Dar pentru lupta cu crima organizată – dar oare noi avem crimă organizată? Cine îmi va spune care infracţiune va fi catalogată drept crimă organizată și care nu? Toate omorurile? Atunci pentru anchetarea omorurilor. Sau jafurilor. Dar nu va fi acesta un organ pentru activităţi speciale?

Mai departe – această procuratură va fi creată în afara procuraturii din Chişinău. Dar unde? În toată ţara? Şi va fi subordonată procurorului general. Cum? Personal? În baza încrederii personale? Dar ce fel de procuror va fi acesta care va avea în subordine şi ofiţeri, şi angajaţi operativi? Dar dacă va nimeri un om simplu în această maşinărie, ce avocat îl va scoate de acolo? Acela care a elaborat conceptul? Oar nu intenţionat a fost creat acest concept pentru a face ulterior bani? Nu văd logica. Nu m-au convins. Dacă vor da cărţile pe faţă şi ne vor arăta argumentele, poate eu şi întreaga ţară vom fi de acord.

Eu consider că în momentul în care deputaţii vor primi proiectele de lege bazate pe acest Concept, ei trebuie să întrebe: care este scopul suprem urmărit de aceste reorganizări? Cum se înscrie în legislaţie? Care vor fi consecinţele? Prin ce mecanism procurorul general va supraveghea legalitatea activităţii acestei procuraturi? Şi ce mecanisme de contracarare vor exista? Care vor fi mecanismele de lichidare a consecinţelor? Curtea Europeană pentru Drepturile Omului? Atunci noi vom sărăci ţara.

În general, se creează impresia că Conceptul a fost elaborat pentru a fi implementat pe bucăţi. Deoarece este imposibil să fie realizat dintr-odată. Modificările procedurii de alegere a procurorului trebuie precedate de modificarea Constituţiei. Actualul parlament nu va vota pentru aceasta. Deci, vor fi efectuate alte modificări. Vor lichida colegiul. Formal, competenţele vor fi transmise CSM-ului. Vor crea o procuratură specializată, ce va avea competenţe nelimitate.

- Dvs. spuneţi că puterea nu-şi asumă responsabilitatea pentru acest concept. Parlamentul nu are legătură cu aceasta. Dar spuneţi că „ei” vor face modificări pe bucăţi. Cine sînt ei?

- Eu tot întreb: cine? Ministerul Justiţiei nu poartă răspundere, autorii Conceptului, de asemenea, nu au o părere comună, dar au elaborat acest document în bază de compromis. Dar Conceptul trebuie să fie unul clar – în numele statului. Sperăm că deputaţii reprezintă interesele poporului şi îşi dau seama că vor purta responsabilitate pentru consecinţele ce pot apărea în cazul adoptării unor legi care vor schimba structura organelor de drept, vor oferi anumite competenţe fără un echilibru, fără un control din partea statului. Parlamentul, ca organ legislativ suprem, trebuie să aibă pîrghii de control, dar nu politic, ci prin intermediul comisiilor, organelor – şi de intervenţie reală.

- Strategia propune majorarea salariilor, introducerea garanţiilor sociale – pînă în prezent procuratura era nedreptăţită la acest capitol, mai ales faţă de corpul judecătoresc, angajaţii CNA şi altor instituţii. Cum apreciaţi aceste prevederi?

- Dacă reforma ar fi fost promovată în complex, probleme nu ar trebui să apară. Acum 20 de ani întregul pachet social a fost atribut şi procurorilor. Acum judecătorii au obţinut majorări de salarii, iar procurorii trebuie să demonstreze că şi ei sînt importanţi. Acest fapt nu este etic şi nu e clar pentru alte pături ale populaţiei. Aceloraşi profesori şi medici. Reiese că cel care este mai puternic, a obţinut majorarea salariilor. Aşa nu trebuie să fie. Trebuie să existe o politică a statului şi în această direcţie, legată de reforma generală. Atunci societatea va înţelege că e obiectiv şi argumentat.

- Este propusă demilitarizarea procuraturii, inclusiv, prin schimbarea uniformelor, excepţie făcînd doar dreptul la portarmă şi la alte mijloace de apărare. Cît de justificată este această măsură în actualele condiţii?

- Mie personal îmi place uniforma actuală. Conceptul propune mantia – fără argumente. Procurorii care vor participa la procesele de judecată vor purta mantii. Dar, în primul rînd, aceasta este o discriminare. Deoarece doar circa o treime din procurori intră în sălile de judecată. De ce unii procurori vor beneficia de uniforme din contul statului, iar alţii nu? În al doilea rînd, dacă judecătorul are mantie în birou, el a scos-o din dulap şi a îmbrăcat-o. Şi arată decent. Dar dacă procurorul merge la Botanica, duce mantia în geantă, apoi o scoate repede şi se îmbracă. Cum va arăta? Oare societatea vrea să-i vadă pe procurori pe post de paiaţe? În al treilea rînd, uniforma îi evidenţiază pe angajaţii din acest domeniu, printre ceilalţi. În sala de judecată toţi – şi judecătorii, şi procurorii – vor fi în aceeaşi mantie. Dar cum va fi îmbrăcat procurorul cînd va pleca la locul faptei? Doar nu în mantie!

Referitor la demilitarizare: ce indică la faptul că procurorii sînt militari? Ei nu au grade militare. Epoleţii? Atunci scoateţi-i. Haideţi să privim componenta economică. Statul este gata astăzi să elaboreze o nouă uniformă? Aceasta implică cheltuieli suplimentare. Pentru ce? Eu nu văd argumente. La fel ca şi interdicţia de a purta armă. Deoarece nimeni nu le oferă arme procurorilor.