Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

PCRM amenință cu identificarea și pedepsirea celor care delapidează averea statului

21 iul. 2013,, 14:19   Societate
4055 1
Foto: poleznaya-gazeta.ru
Venind la putere, Partidul Comuniștilor va identifica acele persoane "care fură și acele persoane care vor răspunde pentru aceasta". Acest lucru l-a declarat într-un interviu pentru Kommersant.md al treilea președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin.

Potrivit lui, "dosarele penale trebuie intentate în strictă conformitate cu legea, nu pentru a te răzbuna pe cineva. Nu trebuie să te răzbuni, ci să unești societatea, oamenii, inclusiv cei care greșesc, care erau în acele partide care sînt acum la putere".

Totodată el a subliniat că delapidările afectează toate sferele vieții, inclusiv creditele și granturile occidentale.

"Noi de mult timp cerem să ne fie prezentat procesul de valorificare a creditelor occidentale. De ce nu ies în fața societății cei care au primit credite și cei care trebuiau să implementeze proiectul și să raporteze că a fost obținut un astfel de credit pentru un astfel proiect care urmare a valorificării acestor credite au fost soluționate cutare probleme? Ei ascund informațiile ani la rînd și au ajuns acum la punctul că și ședințele de guvern sînt închise. Ce ar trebui să spună opoziția? Că sînt oameni cinstiți și onești? Eu nu am de gînd să fiu procuror sau judecător, e prea tîrziu pentru mine să valorific noi funcții. Să se ocupe de asta organele de drept", - a spus el.

Voronin a subliniat că "atunci cînd vom veni la putere, vor fi găsiți cei care fură și acele persoane care vor răspunde pentru asta. Iar acum nu avem instrumentele necesare. Procuratura e a lor, instanțele de judecată sînt ale lor, organele de drept la fel. Opoziția poate doar analiza, investiga și să informeze publicul cît mai mult posibil".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?