X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Președintele unei țări riscă 74 de lovituri de bici sau şase luni de pușcărie

14 mai. 2013,, 00:05   Externe
4349 0
Foto: obozrevatel.com
Un șef de stat riscă să primească 74 de lovituri de bici sau să fie condamnat la şase luni de închisoare pentru că a încălcat normele electorale în vigoare, însoţindu-şi şeful de cabinet să se înscrie la alegerile prezidenţiale de luna viitoare, informează Reuters.

Televiziunea iraniană de stat a prezentat sîmbătă imagini în direct cu președintele Mahmoud Ahmadinejad alături de Esfandiar Rahim Mashaei la sediul autorităţii electorale naţionale.

Preşedintele a fost chiar susprins la un moment dat spunîndu-i şefului său de cabinet că, dacă întreabă cineva de ce preşedintele l-a însoţit în pofida legislaţiei care interzice clar acest lucru, să le spună că "şi-a luat liber în ziua respectivă", scrie Daily Telegraph.

Consiliul Gardienilor, instanţa supremă de la Teheran şi cea care examinează toate candidaturile la prezidenţiale, a criticat ieri comportamentul preşedintelui, atrăgîndu-i atenţia că a încălcat legile şi că va formula acuzaţii împotriva sa.

Ahmadinejad, care nu mai poate candida după două mandate consecutive, a făcut lobby intens pentru a-l desemna pe Mashaei drept candidat la prima funcţie în stat. Între cei doi există o strînsă relaţie, consolidată de căsătoria copiilor lor. Criticii săi îl acuză pe Ahmadinejad că întreaga campanie făcută şefului său de cabinet a fost susţinută din bani publici.

Disputa dintre Ahmadinejad şi ayatollahul Ali Khamenei îi scade lui Mashaei şansele de a fi ales în prima funcţie iar opozanţii săi se vor folosi în mod clar de apariţia de sîmbătă alături de preşedinte pentru a-l ataca şi mai mult.

Mashaei i-a înfuriat pe liderii religioşi de la Teheran cînd a declarat că "iranienii sînt prietenii tuturor popoarelor din lume, inclusiv cel israelian".

Favoriţi în alegerile din 14 iunie sînt Mohammad Bagher Qalibaf, primarul Teheranului şi fost comandant al poliţiei, şi Ali Akbar Velayati, consilier al ayatollahului Khamenei.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?