X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Creditarea nu poate fi majorată cu o rată mare de bază

28 apr. 2017,, 13:00   Economie
1691 0

Cu rata mare de bază şi rezervele majorate nu se va reuşi sporirea creditării sectorului real al economiei, consideră participanţii profesionişti ai pieței de capital, a căror opinie a fost solicitată de Infotag.

„Economia nu funcţionează, agenții economici nu iau credite şi în această situaţie trebuie diminuate ratele, ca să devină mai atractive resursele de creditare a băncilor. Anume aşa au procedat autorităţile financiare ale SUA în anul 2008 şi ale Uniunii Europene în 2012, cînd în mod conştient au acceptat diminuarea ratelor, ca să ajute economia”, a spus un expert, care consideră că autorităţile, prin acţiunile lor, merg „împotriva logicii şi a bunului simţ”.

Potrivit interlocutorului, piaţa aştepta de la Banca Naţională reducerea cu 1% a ratei de bază, iar ea în loc de aceasta a majorat rezervele băncilor de la 37% pînă la 40%.

„Un indice atît de înalt al rezervelor înseamnă că băncile vor reflecta aceste 40% în marjă. Aceasta înseamnă că creditarea la etapa actuală nu poate fi sub nivelul de 10%. Acum titlurile de valoare ale statului sînt vîndute cu venitul de 8%, iar conform certificatelor BNM, rentabilitatea este de 9%. Ar fi logică diminuarea ratei de bază pînă la 8%, fără a majora rezervele obligatorii pînă la 40%”, spun experţii.

Ei adaugă că „economia şi statul încasează în minus bani din motivul că ei sînt absorbiţi de BNM, care operează cu o rată mai avantajoasă”.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?