X 

câine

Kevin este cel mai înalt cîine din lume
16 iun. 07:00  
Kevin este cel mai înalt cîine din lumeKevin, un dog german în vîrstă de trei ani, este cel mai înalt cîine din lume: dacă se ridică în două labe, uriașul ajunge să aibă 2 metri și 30 de centimetri. Cel mai mare cîine din lume are aproape un metru, se numește Kevin, după personajul interpretat de Macaulay Culkin în "Singur Acasă", și este din I
Cîinele Kevin în vârstă de trei ani a fost recunoscut drept cel mai înalt din lume
14 iun. 04:00  
Cîinele Kevin, în vârstă de trei ani, a fost recunoscut drept cel mai înalt din lumeKevin, un cîine în vîrstă de trei ani, este recunoscut oficial de Guinness World Records ca fiind cel mai înalt cîine din lume - are 96 cm înălțime. Animalul, împreună cu familia sa, Tracy, Roger, Alexander și Evie Wolfe, locuiește în orașul West Des Moines (Iowa, SUA). Acest lucru este raportat de Daily S
Un labrador retriever care a picat examenul la academia de Poliție a ajuns vedetă la misiunile de salvare
10 apr. 23:00  
Un labrador retriever care "a picat" examenul la academia de Poliție, a ajuns vedetă la misiunile de salvare Roger, un labrador retriever care "a picat" examenul la academia de Poliție, pentru că era prea jucăuș și prietenos, a cîștigat inimile tuturor în Taiwan, unde a participat la misiunile de salvare după cutremurul de 7,4 de săptămîna trecută. Cîinii de salvare joacă un rol crucial în a ajuta la lo
Un cîine vagabond a atacat un copil
9 apr. 11:30  
Un cîine vagabond a atacat un copil Un cîine maidanez a atacat un bărbat și un copil. Incidentul șocant a avut loc pe teritoriul grădiniței nr. 142 din sectorul Botanica al capitalei. Victimele au fost mușcate și au suferit mai multe leziuni, avînd nevoie de îngrijiri medicale, relatează Noi.md. În urma unei solicitări din partea administ
Impactul pozitiv al interacțiunii cu cîinii asupra stării emoționale
21 mar. 04:00  
Impactul pozitiv al interacțiunii cu cîinii asupra stării emoționaleUn nou studiu realizat de oamenii de știință din Coreea de Sud confirmă efectul favorabil al comunicării cu cîinii asupra stării emoționale a unei persoane. Despre acesta relatează portalul RusArgument. S-a dovedit că o astfel de interacțiune cu animalele contribuie, de asemenea, la dezvoltarea abilităț
Un cîine pierdut a parcurs sute de kilometri pentru a se întoarce la stăpîn
15 feb. 02:00  
Un cîine pierdut a parcurs sute de kilometri pentru a se întoarce la stăpînUn cîine care a dispărut din casa noii sale familii din Colorado în 2020, a fost găsit patru ani mai tîrziu lîngă granița mexicană - la aproape 965 de kilometri de casă. Despre aceasta scrie UPI. Benjamin Baxter avea 13 ani cînd a adus acasă un cățeluș de 6 săptămîni, pe nume Patches, dar în 2020 a tr
O dronă cu un crenvurst a ajutat la scoaterea unui cîine dintro mlaștină
13 feb. 00:30  
O dronă cu un crenvurst a ajutat la scoaterea unui cîine dintr-o mlaștinăMillie, un cîine Jack Russell în vîrstă de trei ani, a dispărut. A scăpat din lesă în Harbour, în Marea Britanie, în timpul unei plimbări în apropierea coastei. Millie a fugit în mlaștinile locale și nu a mai putut găsi drumul înapoi. Ea a fost descoperită abia a doua zi, pe un banc de nisip de coastă. Dar
O localitate din Italia reduce taxele locale cu 200 de euro Care este condiția
28 ian. 05:00  
O localitate din Italia reduce taxele locale cu 200 de euro. Care este condițiaPrimăria din Misterbianco, comună care se învecinează cu oraşul Catania, din sudul Italiei, a anunţat o iniţiativă inedită care vizează îmbunătăţirea vieţii cîinilor fără stăpîn, dar şi a locuitorilor, urmînd să deducă pînă la 200 de euro pe an din taxele de salubrizare pentru cei care adoptă cîini abandonaţi
În Regiunea Primorie a apărut propriul Khatiko
18 ian. 23:30  
În Regiunea Primorie a apărut propriul KhatikoÎn Regiunea Primorie, un cîine își așteaptă stăpînul pe gheața rîului Suchan de trei săptămîni, a declarat activista pentru drepturile animalelor Anna Butenko. Cîinele a fost luat în plasament, dar a reușit să scape, după care a fost prins din nou și transferat la o clinică veterinară. Khatiko din Primorie
Cîinii șiau modificat culoarea ochilor în urma domesticirii studiu
20 dec. 2023,, 23:30  
Cîinii și-au modificat culoarea ochilor în urma domesticirii - studiuDomesticirea cîinilor a contribuit la modificarea culorii ochilor lor, conform unui studiu publicat miercuri, transmite AFP. Ochii cîinilor au devenit mai clari comparativ cu cei ai rudei lor apropiate, lupul, şi au căpătat, de-a lungul evoluţiei, o nuanţă maronie, mai prietenoasă şi mai puţin ameninţătoar
Cum a fost pedepsit Codruț pentru că la mușcat pe președintele Austriei
19 dec. 2023,, 08:00  
Cum a fost pedepsit Codruț pentru că l-a mușcat pe președintele AustrieiPreședinta, Maia Sandu, a comentat incidentul de la președinție, cînd cîinele său Codruț l-a mușcat pe președintele Austriei, Alexander van der Bellen. Șefa statului a explicat la o emisiune de la PRO TV că animalul a fost adus la solicitarea președintelui Austriei, care a vrut să îl vadă pe cîine. Cei doi
Rasa de cîine care va fi interzisă în Marea Britanie din 31 decembrie
1 noi. 2023,, 22:30  
Rasa de cîine care va fi interzisă în Marea Britanie, din 31 decembrieO rasă de cîine va fi interzisă într-o țară europeană începînd cu 31 decembrie 2023. Decizia a fost luată din cauza faptului că această rasă este considerată „agresivă și periculoasă”. Proprietarii cîinilor vor primi inclusiv compensații din partea statului în momentul în care vor decide să își eutanasieze
Moment greu de crezut o mașină care depășise viteza legală avea la volan un cîine
3 oct. 2023,, 04:00  
Moment greu de crezut: o mașină care depășise viteza legală avea la volan un cîinePolițiștii din orașul slovac Senica care monitorizau traficul rutier în regiunea Trnava au fost martorii unui moment greu de crezut: o mașină care depășise viteza legală avea la volan un cîine. Întîmplarea a avut loc la finalul săptămînii trecute, în satul Šterusy. Camera radar a polițiștilor a surprins an
Un dresor de cîini din România a cîștigat concursul Americas Got Talent
2 oct. 2023,, 03:00  
Un dresor de cîini din România a cîștigat concursul „America’s Got Talent”Dresorul român de cîini Adrian Stoica și patrupedul său Hurricane au cîștigat sezonul 18 al concursului „America’s Got Talent”, scrie G4media.ro. Astfel, românul a cîștigat marele premiu, în valoare de $1 000 000, și posibilitatea de a avea propriul său show în Las Vegas. Marea finală a renumitului concurs
Un cîine a dat buzna pe stadion în timpul unui meci de fotbal
29 sep. 2023,, 19:30  
Un cîine a dat buzna pe stadion, în timpul unui meci de fotbalUn cîine a acaparat atenţia în partea finală a unui meci din Liga BBVA Expansion MX. Acesta i-a împiedicat pe fotbalişti să termine ultimele minute adiţionale ale partidei şi a stîrnit rîsete în rîndul fanilor, scrie G4Media.
Salvatorii din Căușeni au salvat un cîine dintro fîntînă și au evacuat un șarpe dintro locuință
30 aug. 2023,, 13:30  
Salvatorii din Căușeni au salvat un cîine dintr-o fîntînă și au evacuat un șarpe dintr-o locuințăSalvatorii din Căușeni au salvat un cîine dintr-o fîntînă, dar și au evacuat un șarpe dintr-o locuință. În dimineața zilei de 29 august angajații IGSU au intervenit pentru a extrage un cîine căzut într-o fîntînă fără apă din localitatea Hagimus, raionul Căușeni. La fața locului a ajuns o echipă de salvator
Casa Albă a explicat comportamentul agresiv al cîinelui lui Biden
26 iul. 2023,, 14:45  
Casa Albă a explicat comportamentul agresiv al cîinelui lui BidenMediul stresant de la Casa Albă ar putea influența comportamentul cîinelui ciobănesc german al președintelui american Joe Biden Commander, care i-a mușcat pe angajații Secret Service. Acest lucru a fost anunțat în cadrul unui briefing obișnuit de către secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre.
În SUA un cîine îi salvează viața stăpînei sale
25 iul. 2023,, 23:00  
În SUA, un cîine îi salvează viața stăpînei saleÎn SUA, un cîine îi salvează viața stăpînei sale. Tînăra pe nume Katie Graham suferă de sindromul de tahicardie posturală. Din cauza acestei boli, locuitoarea de 24 de ani din statul Georgia se confruntă din cînd în cînd cu oboseală și amețeli puternice, iar uneori leșină. În astfel de momente, americanca
Un husky fără stăpîn a înduioșat locuitorii Ialoveniului
18 mai. 2023,, 16:30  
Un husky fără stăpîn a înduioșat locuitorii IaloveniuluiUn câine Husky care hoinărește prin Ialoveni de câteva zile a înduioșat oamenii care au început să posteze fotografii cu el în speranța că cineva îl va adăposti. „Oameni buni, nu vă comportați porcește cu animalele pe care vi le luați. De vreo 4 zile văd acest Husky nu doar prin centru, dar și prin Albeni.
Un cîine a călătorit pe jos zeci de kilometri pentru a se întoarce la vechiul stăpîn
4 mai. 2023,, 00:00  
Un cîine a călătorit pe jos zeci de kilometri pentru a se întoarce la vechiul stăpînUn cîine a călătorit pe jos mai mult de 60 de kilometri pentru a se întoarce la vechea sa casă, după ce a fugit de noul stăpîn, a declarat o organizație de caritate pentru animale. Echipa de la Lost Paws din Irlanda de Nord a declarat că animalul, un Golden Retriever pe nume Cooper, tocmai fusese adoptat d
Cel mai mic cățel din lume este un chihuahua
12 apr. 2023,, 00:02  
Cel mai mic cățel din lume este un chihuahuaUn chihuahua deţinut de o femeie din Florida, Statele Unite, a intrat în Cartea Recordurilor fiind declarat oficial cel mai scund cîine în viaţă, la numai 9,11 centimetri înălţime, relatează UPI citată de Agerpres. Pearl, o căţeluşă care trăieşte în Orlando alături de proprietara sa, Vanesa Semler, a fost
Cum reușește un producător de jucării din Filipine să reînvie animalele de companie decedate
7 apr. 2023,, 23:32  
Cum reușește un producător de jucării din Filipine "să reînvie" animalele de companie decedateUn producător de jucării din Filipine creează jucării de pluș, după animalele de companie decedate. Acesta este copleşit de comenzile primite de la proprietari de animale de companie care sînt afectaţi de moartea acestora şi care doresc să păstreze amintirea cîinilor, pisicilor, hamsterilor și iepurilor de
Un cîine de o rasă rară a cîștigat cel mai prestigios titlu
14 mar. 2023,, 23:30  
Un cîine de o rasă rară a cîștigat cel mai prestigios titluÎn anii 1970, această rasă era pe cale de dispariție. Astăzi este folosită pentru a căuta trufe din cauza simțului său foarte ascuțit al mirosului. O orcă de patru ani din Croația a devenit primul lagotto romagnolo care a cîștigat la expoziția Crufts Best in Show. Despre acest lucru scrie Daily Mail. În g
O fetiță de 9 ani din Cahul atacată de un maidanez chiar în preajma școlii
23 feb. 2023,, 11:07  
O fetiță de 9 ani din Cahul, atacată de un maidanez chiar în preajma școliiO fetiță de 9 ani din Cahul a fost atacată și mușcată de un cîine comunitar în preajma școlii. În preajmă nu a fost nici un matur care ar putea să o apere. Despre aceasta spune mama copilei, într-un mesaj de disperare, publicat aseară pe Facebook.
Un cîine salvator a murit în Turcia în timp ce încerca să ajungă la un om blocat sub dărîmături
13 feb. 2023,, 20:30  
Un cîine salvator a murit în Turcia în timp ce încerca să ajungă la un om blocat sub dărîmăturiUn cîine salvator din Mexic a murit în Turcia în timp ce încerca să ajungă la un om rămas blocat sub o clădire prăbușită, transmite Digi24. Cîinele salvator Proteo, care făcea parte din echipele mexicane de intervenţiie prezente în Turcia după cutremurele devastatoare de acum o săptămână, a murit în timp c
Un cîine al Poliției de Frontieră decorat cu distincția Crucea Pentru Devotament
9 feb. 2023,, 00:30  
Un cîine al Poliției de Frontieră, decorat cu distincția Crucea „Pentru Devotament”Nero, patrupedul Poliției de Frontieră cunoscut ca „spaima” contrabandiștilor de țigări, a fost decorat astăzi cu distincția IGPF - Crucea „Pentru Devotament”. Patrupedul, în cei opt ani de activitate la frontieră, a reușit să înscrie zeci de descoperiri ale țigărilor, care în mare parte erau ingenios și b
Cartea Recordurilor Guinness a desemnat cel mai bătrîn cîine din lume
20 ian. 2023,, 17:05  
Cartea Recordurilor Guinness a desemnat cel mai bătrîn cîine din lumeSpike, un cîine adoptat în Camden, SUA, a fost desemnat cel mai bătrîn patruped din lume. Animalul are 23 de ani și este considerat o celebritate. Acesta pare să își fi ales singur stăpînii. Atunci cînd actuala proprietară, Rita Kimball, își așeza nepotul în scaunul auto, cîinele a sărit și i-a ocupat locu
Activiștii pentru protecția animalelor cer socoteală Primăriei Finanțările reduse de trei ori
19 ian. 2023,, 17:45  
Activiștii pentru protecția animalelor cer socoteală Primăriei: „Finanțările, reduse de trei ori”Reprezentanții societății civile acuză autoritățile municipale de faptul că au micșorat de trei ori bugetul destinat proiectelor ce țin de protecția animalelor în 2023, comparativ cu anul trecut. Activiștii civici se arată nemulțumiți de faptul că solicitările lor de a nu tăia din finanțări nu au fost auzi
Patrupedele Rada și Lia la final de carieră în Poliția de Frontieră
6 ian. 2023,, 19:00  
Patrupedele Rada și Lia, la final de carieră în Poliția de FrontierăPatrupedele Rada și Lia au ajuns la final de carieră în Poliția de Frontieră. Potrivit Direcției regionale Vest a Poliției de Frontieră, Lia, patrupeda Sectorului Poliției de Frontieră Leușeni-1, și-a început activitatea în anul 2014, iar Rada și-a început activitatea în anul 2015, la Sectorul Poliției de
Au vrut să scape de el Un cîine salvat dintro fîntînă de cinci metri
3 oct. 2022,, 18:30  
Au vrut să scape de el: Un cîine, salvat dintr-o fîntînă de cinci metriUn cîine a fost scos din fîntînă în localitatea Gîsca din stînga Nistrului. Responsabilii presupun că stăpînii l-ar fi aruncat la cinci metri adîncime, pentru a scăpa de animal, transmite realitatea.md. Oficialii au fost alertați luni, 3 octombrie, după-amiază. Salvatorii au coborît cu ajutorul unii frîngh
Bătălie între o pisică o cioară și un cîine pentru o conservă pentru pisici
15 sep. 2022,, 05:00  
“Bătălie” între o pisică, o cioară și un cîine pentru o conservă pentru pisiciÎn rețea este tot mai popular un videoclip în care se poate observa relația uimitoare dintre o pisică, o cioară și un cîine, care este construită în jurul hranei pentru pisici din conserve, accesul la care încearcă să și-l atribuie cioara. I-a reușit acest lucru sau nu și ce s-a întîmplat mai tîrziu – urmă
Un traficant de droguri din Franța a scăpat de acuzare după ce cîinele polițiștilor a mîncat o parte din captură
7 mai. 2022,, 00:00  
Un traficant de droguri din Franța a scăpat de acuzare după ce cîinele polițiștilor a mîncat o parte din captură Un cîine de poliție folosit pentru depistarea drogurilor a ajutat un traficant din Franța care fusese prins cu 25 de kilograme de rășină de canabis. Operațiunea realizată de polițiștii francezi a avut loc pe 17 martie, în orașul Toulouse. Patrupedul, cel care a descoperit stupefiantele, a mîncat o parte
Cu labe scurte și spirit de luptător Cum cîinele singur șia găsit stăpînul
23 feb. 2022,, 21:30  
Cu labe scurte și spirit de luptător: Cum cîinele singur și-a găsit stăpînulDmitrii Berdnikov din Crimeea a adăpostit un cîine fără stăpîn care s-a luat după el în timp ce alerga. În ciuda labelor scurte, cîinele a ținut pasul cu bărbatul și a alergat după el aproximativ șapte kilometri, transmite Noi.md.
Norvegia a interzis creşterea a două rase de cîini
23 feb. 2022,, 03:00  
Norvegia a interzis creşterea a două rase de cîiniNorvegia a luat decizia fără precedent de a interzice creşterea a două rase canine, întrucît trăsăturile care îi fac pe aceşti cîini să fie atît de îndrăgiţi - unul are craniul prea mic, celălalt botul prea plat - reprezintă şi cauza neplăcerilor cu care aceste animale se confruntă. Printr-o hotărîre răsun
Un cîine dispărut şia regăsit stăpîna după 12 ani
21 feb. 2022,, 21:30  
Un cîine dispărut şi-a regăsit stăpîna după 12 aniUn cîine şi-a regăsit stăpîna din California, SUA, după 12 ani de cînd fusese declarat dispărut, informează Noi.md cu referire la digi24.ro. Cîinele fusese găsit abandonat într-o zonă rurală din Stockton, comitatul San Joaquin din California. Persoana care l-a găsit a sunat la poliţie. Un agent de la Po
Un cîine credincios își ajută stăpînul să se deplaseze în scaunul cu rotile VIDEO
12 feb. 2022,, 23:00  
Un cîine credincios își ajută stăpînul să se deplaseze în scaunul cu rotile (VIDEO)În rețea cîștigă popularitate un videoclip, care a impresionat internauții din întreaga lume. În el un cîine inteligent își ajută stăpînul - un pensionar din orașul Taraz, regiunea Zhambyl din Kazahstan, care de mai mulți ani se deplasează într-un scaun cu rotile. Videoclipul a fost filmat de o fată din Ta
Cîine fără stăpîn filmat cum se plimbă cu troleibuzul în Capitală
27 ian. 2022,, 16:00  
Cîine fără stăpîn, filmat cum se plimbă cu troleibuzul în CapitalăUn cîine fără stăpîn a urcat în troleibuz, s-a așezat lîngă ușă, iar la una dintre stații a coborît, transmite Noi.md cu referire la stiri.md. Imagini video cu dovada au fost distribuite de un internaut pe o rețea de socializare. "Dar voi ați văzut acest cîine? Vorbește lumea că acesta locuiește în zona Gă
Clipe de groază pentru o fetiță de opt ani Aceasta a fost atacată de o haită de cîini
27 ian. 2022,, 10:30  
Clipe de groază pentru o fetiță de opt ani. Aceasta a fost atacată de o haită de cîini O fetiţă de opt ani a fost atacată de o haită de cîini vagabonzi în timp ce mergea la şcoală. S-a întîmplat acum cinci zile pe strada Otovasca din sectorul Ciocana al Capitalei. Copila s-a ales cu mai multe zgîrieturi şi vînătăi şi cu hainele făcute ferfeniţă, transmite Noi.md cu referire publika.md. Ma
Chiar și un cîine poate fi învățat să arunce gunoiul VIDEO
23 ian. 2022,, 05:00  
Chiar și un cîine poate fi învățat să arunce gunoiul (VIDEO)Chiar și un cîine poate fi învățat să arunce gunoiul. Acest lucru a fost demonstrat de unul dintre chișinăuieni, plasînd videoclipul respectiv pe pagina sa de socializare în grupul chisinau.fail, transmite Noi.md. Din videoclip, realizat în parcul Afgan din sectorul Rîșcani, se vede cum cîinele antrenat
Un cîine șia așteptat stăpînul în fața unui spital timp de aproape o săptămînă
14 ian. 2022,, 02:00  
Un cîine și-a așteptat stăpînul în fața unui spital timp de aproape o săptămînăCîinii au impresionat dintotdeauna prin devotamentul lor, iar acum un patruped a emoționat o lume întreagă. Animalul și-a așteptat stăpînul în fața unui spital din Turcia timp de aproape o săptămînă, pînă cînd acesta a fost externat după ce a fost tratat pentru o afecțiune cerebrală. Boncuk, un cățel de
Patrupedul Poliției de Frontieră Cezar ajuns la final de carieră
5 ian. 2022,, 14:15  
Patrupedul Poliției de Frontieră Cezar, ajuns la "final de carieră"Patrupedul Poliției de Frontieră Cezar, după șapte ani dedicați cu devotament supravegherii frontierei de stat, și-a luat rămas bun de la colegii din Sectorul Poliției de Frontieră Basarabeasca. Momentul despărțirii a fost unul emoționant, dar în același timp unul de fericire, deoarece rămîne alături de co
Joe Biden la prezentat pe Commander noul câine de la Casa Albă
21 dec. 2021,, 22:00  
Joe Biden l-a prezentat pe „Commander”, noul câine de la Casa AlbăPreședintele american Joe Biden l-a prezentat luni, pe Twitter, pe noul locuitor al Casei Albe: un ciobănesc german numit „Commander”, scrie CNN. „Bine ai venit la Casa Albă, Commander”, scrie președintele american în dreptul pozei cu cățelul. Tot pe contul de Twitter, Biden a postat o înregistrare
Cine a cîștigat festivalul de surfing pentru cîini filmat în Brazilia
29 noi. 2021,, 11:30  
Cine a cîștigat festivalul de surfing pentru cîini filmat în BraziliaCăţei din diverse rase au fost vedetele Festivalului de Surfing pentru Cîini, organizat în Brazilia. Cei mai experimentaţi au evoluat pe placă alături de partenerii umani, transmite Noi.md cu referire la tvr.ro. Începătorii au beneficiat, în plus, de vestă de salvare. A cîştigat concursul Parafina şi st
Cîine premiat în Australia Patrupedul a salvat sute de koala în timpul incendiilor de vegetație
5 noi. 2021,, 05:00  
Cîine premiat în Australia. Patrupedul a salvat sute de koala în timpul incendiilor de vegetațieUn cîine din Australia a fost premiat pentru că a salvat sute de koala în timpul incendiilor. Distincţia a fost decernată de Camera Lorzilor din Londra. Patrupedul, pe nume "Bear", în vîrstă de 6 ani, este considerat un adevărat erou în comunitate. Înainte de a lucra cot la cot cu pompierii, acesta a fost
Un cîine a cîntat imnul Moldovei VIDEO
1 noi. 2021,, 12:30  
Un cîine a cîntat imnul Moldovei (VIDEO)Pe rețelele de socializare a apărut un video în care un cîine cîntă imnul național al Moldovei. Se pare că stăpînul animalului a observat calitățile muzicale ale animalului său de companie și a decis să testeze abilitățile sale pe imnul național, pe care cîinele îl interpretează din toată inima, transmite
Cîinii rămaşi blocaţi între râurile de lavă de pe insula La Palma ar putea fi salvaţi cu drona
20 oct. 2021,, 19:30  
Cîinii rămaşi blocaţi între râurile de lavă de pe insula La Palma ar putea fi salvaţi cu dronaUn operator de drone din Spania a primit permisiunea de a încerca să salveze trei cîini rămaşi captivi în apropierea vulcanului Cumbre Vieja din Insulele Canare. Animalele ar urma să fie prinse cu o plasă controlată de la distanţă şi apoi transportate peste rîurile de lavă. Cei trei cîini sînt blocaţi de m
Stăpînul cîinelui care a atacat o femeie în parcul Valea Morilor căutat de polițiști
18 oct. 2021,, 11:32  
Stăpînul cîinelui care a atacat o femeie, în parcul Valea Morilor, căutat de polițiștiStăpînul cîinelui, care a ucis un alt patruped și a atacat o femeie, este căutat de oamenii legii. Acesta a dispărut în seara zilei de vineri. Totodată, pe caz a fost inițiat un proces penal, iar alte circumstanțe pe acest caz în continuare se stabilesc, ne-a spus ofițera de presă a IP Chișinău Natalia Sta
Un cîine a întrerupt un meci de fotbal
27 sep. 2021,, 21:00  
Un cîine a întrerupt un meci de fotbalConcret, un cîine negru a ţîşnit pe teren în primele minute ale meciului. Şi-a pus labele pe minge şi a început să se joace cu ea. Nici gînd că a mai pasat-o la alţi jucători. În formă şi cu poftă de joc, a fugit după minge şi nu s-a lăsat intimidat, transmite Știri.md cu referire la mediafax.ro. După c
Istoria unui cîine vagabond din Georgia care ajută copiii să traverseze strada
14 aug. 2021,, 15:30  
Istoria unui cîine vagabond din Georgia care ajută copiii să traverseze stradaÎn 2020, pe rețelele de socializare a căpătat popularitate un videoclip în care în Georgia un cîine fără adăpost latră la mașinile care nu lasă copiii să treacă strada pe la trecerea de pietoni. Se întîmplă în Batumi, nu departe de un parc, unde există într-adevăr mulți copii. Jurnaliștii au găsit deja cîinel
Momentul în care un pui de husky este părăsit pe marginea unui drum
29 iul. 2021,, 20:00  
Momentul în care un pui de husky este părăsit pe marginea unui drumDestinul unui pui de husky părăsit pe marginea unui drum s-a schimbat brusc. Un trecător a filmat momentul în care cîinele a fost abandonat, filmulețul a făcut înconjurul internetului și o familie l-a luat deja în grijă pe blănos. Acesta este puiul de husky a cărui poveste a devenit virală pe internet.
câine
Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4062