X 

gaura neagra

Astronomii au descoperit cea mai apropiată de Pămînt gaură neagră
14 mar. 23:30  
Astronomii au descoperit cea mai apropiată de Pămînt gaură neagrăPotrivit unui studiu care va fi publicat în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, astronomii au descoperit cel mai apropiat de Pământ exemplu de ucidere a stelei. Aceștia au observat o gaură neagră supermasivă care a sfîșiat o stea și apoi a înghițit-o, scrie Space, informează focus.
A fost descoperită cea mai veche gaură neagră din Univers
19 ian. 00:00  
A fost descoperită cea mai veche gaură neagră din UniversAstronomii dintr-o echipă internaţională au descoperit cea mai veche gaură neagră cunoscută, care exista deja la începuturile cosmosului, cînd Universul avea vîrsta de abia 400 de milioane de ani, potrivit unui studiu publicat miercuri, informează AFP. Această detecţie o devansează "cu aproximativ 200 de m
India a lansat prima misiune de studiere a găurilor negre
2 ian. 02:00  
India a lansat prima misiune de studiere a găurilor negreOrganizaţia Indiană de Cercetare Spaţială (ISRO) a lansat cu succes, luni, o misiune de studiere a găurilor negre, transmite agenţia Xinhua. Misiunea reprezintă primul demers ştiinţific al Indiei de a studia polarizarea razelor X cosmice din surse cereşti. Satelitul polarimetru cu raze X (XPoSAT) a fost la
O gaură neagră de dimensiuni record descoperită cu ajutorul telescoapelor NASA
7 noi. 2023,, 23:31  
O gaură neagră de dimensiuni record, descoperită cu ajutorul telescoapelor NASAAstronomii au descoperit cea mai îndepărtată gaură neagră observată vreodată cu ajutorul razelor X, datorită telescoapelor NASA, a anunţat luni agenţia spaţială americană, transmite Xinhua. Gaura neagră se află într-un stadiu incipient de dezvoltare, care nu a mai fost observat anterior, în care masa sa es
Gaura de ozon deasupra Antarcticii a crescut în dimensiune
9 oct. 2023,, 01:00  
Gaura de ozon deasupra Antarcticii a crescut în dimensiuneImagini din satelit realizate recent au arătat că gaura de ozon de deasupra Antarcticii a crescut în dimensiune. În prezent, se presupune că aceasta atinge 26 de milioane de kilometri pătrați. În plus, oamenii de știință nu exclud ca aceasta să continue să se extindă, mai ales că punctul culminant al acest
NASA a realizat cea mai apropiată imagine a unei găuri negre care devorează o stea
26 dec. 2022,, 23:00  
NASA a realizat cea mai apropiată imagine a unei găuri negre care devorează o steaObservațiile recente ale unei găuri negre care devorează o stea rătăcitoare pot ajuta oamenii de știință să înțeleagă comportamente mai complexe de hrănire ale acestor bestii cosmice, transmite descopera.ro. Mai multe telescoape NASA au observat recent o gaură neagră masivă care sfîșia o stea ghinionistă,
Gaura neagră care doarme în curtea noastră cosmică Acest demon ascuns este hrănit de curenții spațiali
9 noi. 2022,, 00:30  
Gaura neagră care „doarme” în curtea noastră cosmică. Acest „demon ascuns” este hrănit de curenții spațiali Astronomii au anunțat săptămîna trecută că au descoperit o nouă gaură neagră în spațiu – cea mai apropiată de Pămînt, scrie The New York Times. Este în stare latentă, precum o cochilie goală de 10 ori mai masivă decît Soarele, și este orbitată de o stea aflată la o distanță aproximativ egală cu cea dintre
Astronomii au luat pulsul unei găuri negre care cîntărește de 12 ori mai mult decît Soarele
24 oct. 2022,, 01:00  
Astronomii „au luat pulsul” unei găuri negre care cîntărește de 12 ori mai mult decît SoareleO gaură neagră acumulează o coroană consistentă înainte de a emite jeturi. Acest lucru este dezvăluit, printre altele, de graficul „bătăilor inimii” pe care o echipă internațională de astronomi l-a realizat cu o gaură neagră și o stea care orbitează una în jurul celeilalte. La fel cum sîngele dintr-o inimă
O gaură neagră supermasivă a creat bule uriașe în jurul galaxiei noastre
23 oct. 2022,, 04:00  
O gaură neagră supermasivă a creat bule uriașe în jurul galaxiei noastreSagittarius A*, gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee, ar fi creat o serie de bule enorme care se întind pe zeci de mii de ani lumină deasupra și sub planul Căii Lactee. Un nou studiu a propus un model pentru a explica cum s-ar fi putut întîmpla acest lucru. În urmă cu peste un deceniu, astronom
Găurile de vierme ajută la elucidarea misterului găurilor negre
15 mar. 2022,, 05:00  
Găurile de vierme ajută la elucidarea misterului găurilor negreUn fizician de la RIKEN și doi cercetători au descoperit că o gaură de vierme – o punte de legătură între regiuni îndepărtate ale Universului – ajută la elucidarea misterului a ceea ce se întîmplă cu informațiile despre materia consumată de găurile negre. Teoria relativității generale a lui Albert Einstein
Gaura neagră cea mai apropiată de Pământ nu este ceea ce neam așteptat să fie
5 mar. 2022,, 03:00  
„Gaura neagră” cea mai apropiată de Pământ nu este ceea ce ne-am așteptat să fieCeea ce astronomii au concluzionat ca fiind o gaură neagră la nici 1.120 ani-lumină de Pămînt este în fapt altceva. Este vorba despre două sisteme stelare unde una dintre stele „absoarbe viața” celeilalte. Departe de a fi dezamăgitoare, concluzia oferă astronomilor oportunitatea incredibilă de a explora
A fost descoperită cea mai mică gaură neagră supermasivă din Univers
12 ian. 2022,, 21:30  
A fost descoperită cea mai mică gaură neagră supermasivă din Univers În galaxia pitică Mrk 462, la o distanță de 110 milioane de ani lumină de Pămînt, astronomii au descoperit una dintre cele mai mici găuri negre supermasive găsite vreodată în Univers. Masa "monstrului" din inima galaxiei Mrk 462 este de "doar" 200 de mii de ori mai mare decît masa Soarelui. Rezultatele au fos
Astronomii au fotografiat erupția unei găuri negre de 16 ori cît Luna Plină
28 dec. 2021,, 20:00  
Astronomii au fotografiat erupția unei găuri negre de 16 ori cît Luna PlinăAstronomii au produs cea mai cuprinzătoare imagine cu erupția unei găuri negre supermasive apropiate care se „hrănește” în mod activ. Erupția este alimentată de o gaură neagră centrală din galaxia Centaurus A, la aproximativ 12 milioane de ani lumină distanță, transmite Noi.md cu referire la Știri.md. P
În afara Căii Lactee a fost găsită o gaură neagră
12 noi. 2021,, 07:17  
În afara Căii Lactee a fost găsită o gaură neagră Astronomii au descoperit o mică gaură neagră în afara Căii Lactee, pentru prima dată folosind în acest scop telescopul VLT (Very Large Telescope) din Chile. Această metodă poate contribui la detectarea găurilor negre ascunse în Calea Lactee și în galaxiile din apropiere, precum și să arunce lumină asupra m
A fost creată cea mai detaliată hartă a găurilor negre
28 feb. 2021,, 20:00  
A fost creată cea mai detaliată hartă a găurilor negreAstronomii au creat cea mai detaliată hartă a găurilor negre pe frecvențe radio scăzute. Pentru a crea această realizare ei au avut nevoie de ani de zile. Despre acest lucru a anunțat Science Alert, transmite korrespondent.net. Fiecare dintre cele 25.000 de puncte albe reprezentate pe hartă este o gaură ne
Astronomii din Chile au descoperit cea mai apropiată de Terra gaură neagră VIDEO
8 mai. 2020,, 02:30  
Astronomii din Chile au descoperit cea mai apropiată de Terra gaură neagră (VIDEO)Astronomii de la Observatorul European Austral din Chile au descoperit o nouă gaură neagră, cea mai apropiată de Terra detectată vreodată, potrivit unui studiu publicat în revista Astronomy & Astrophysics. Este vorba despre o gaură neagră de masă stelară, de patru ori mai mare decît Soarele nostru. Contrar gă
O gaură foarte mare a apărut în stratul de ozon deasupra Arcticii
9 apr. 2020,, 19:30  
O gaură foarte mare a apărut în stratul de ozon deasupra ArcticiiO gaură rară, de dimensiuni record, s-a format în stratul de Ozon deasupra Arcticii. Oamenii de ştiinţă consideră că fenomenul ar fi rezultat în urma temperaturilor neobişnuit de scăzute înregistrate deasupra Polului Nord, potrivit Mediafax. Gaura, care a fost intens urmărită din spaţiu în ultimele zile, a at
Astrofizicienii au descoperit veriga intermediară în formarea găurilor negre
4 apr. 2020,, 22:00  
Astrofizicienii au descoperit veriga intermediară în formarea găurilor negreTelescopul Hubble a filmat cum un obiect spațial a distrus o stea. Acesta a fost primul fapt al existenței unui nou tip de gaură neagră. Oamenii de știință de la Universitatea New Hampshire au descoperit pentru prima dată în istoria observațiilor astronomice o gaură neagră intermediară. În prezent, oameni
Cum arată inelele unei găuri negre Razele X arată pentru prima dată acest lucru
18 mar. 2020,, 22:01  
Cum arată inelele unei găuri negre. Razele X arată pentru prima dată acest lucru Prezise de Albert Einstein, găurile negre au început să fie observate cu adevărat abia în secolul XXI, după ce noi instrumente mult mai precise au făcut posibilă captarea unor detalii imposibil de obţinut cu telescoape astronomice convenţionale. Aşa cum spune şi numele, găurile negre absorb lumina şi nu emit
Gaura neagră din centrul galaxiei dă naștere unui nou tip de stea
23 ian. 2020,, 00:30  
Gaura neagră din centrul galaxiei dă naștere unui nou tip de steaGaura neagră care se află în centrul Căii Lactee este încă plină de mistere, iar aceste obiecte din jurul său dau bătăi de cap astronomilor. Cercetătorii au ajuns la concluzia că aceasta influențează stelele din jurul său și le combină într-un nou tip de obiect ceresc. Ca mai toate galaxiile mari din Univers,
Cercetătorii au descoperit o misterioasă gaură neagră
28 noi. 2019,, 21:01  
Cercetătorii au descoperit o misterioasă gaură neagrăAstronomii au descoperit o enormă gaură neagră în Calea Lactee, atît de mare încît pune în discuție teoriile existente privind evoluția stelelor, au afirmat joi cercetătorii, potrivit Hotnews. În condițiile în care în galaxia noastră există circa 100 de milioane de găuri negre, LB-1 este de două ori mai mare
Oamenii au văzut pe cer un dragon de foc VIDEO
7 oct. 2019,, 23:30  
Oamenii au văzut pe cer un "dragon de foc" (VIDEO)O gaură neagră din inima Căii Lactee ar fi explodat în urmă cu 3,5 milioane de ani, cînd cei mai vechi strămoși ai oamenilor trăiau pe Pămîntul, potrivit unei noi cercetări, conform BBC News, citează realitatea.net. Oamenii de știință spun că explozia nucleară a fost atît de mare încît impactul său a fost
O gaură neagră ar putea orbita în jurul Soarelui
1 oct. 2019,, 00:02  
O gaură neagră ar putea orbita în jurul Soarelui Oamenii de știință susțin că a noua planetă din Sistemul Solar, despre care NASA afirma în 2017 că aproape sigur există, ar putea fi, de fapt, o gaură neagră primordială care orbitează în jurul Soarelui, potrivit unui articol publicat de newshub.co.nz. Găurile negre primordiale există de la începutul timpului
Premiul care ne arată tuturor cît de importantă e munca făcută în știință
22 sep. 2019,, 05:01  
Premiul care ne arată tuturor cît de importantă e munca făcută în științăOamenii de știință au reușit să fotografieze prima gaură neagră din Univers, iar această premieră le-a a adus autorilor o sumă colosală de bani. Despre ce sumă este vorba? Găurile negre sînt extrem de dense, iar din acest motiv nu permit luminii să pătrundă, astfel că depistarea și observarea acestora este de
Gaura neagră din centrul galaxiei noastre înghite din ce în ce mai multă materie
17 sep. 2019,, 02:30  
Gaura neagră din centrul galaxiei noastre înghite din ce în ce mai multă materieGaura neagră care se află chiar în mijlocul Căii Lactee, galaxia noastră, a devenit, cu trecerea timpului, din ce în ce mai lacomă, informează The Guardian, potrivit Digi24.ro. Astronomii care monitorizează colosul din centrul galaxiei, denumit Sagittarius A*, au observat că în ultimul an, gaura neagră sup
Ce riști să pățești dacă traversezi o gaură neagră
16 iul. 2019,, 21:00  
Ce riști să pățești dacă traversezi o gaură neagrăConsiderat unul dintre cele mai misterioase obiecte din Univers, o gaură neagră ar putea funcționa diferit decît știam pînă acum. Dacă ar fi să te iei numai după numele său, o gaură neagră nu pare nici pe departe un loc primitor. Ba dimpotrivă. Potrivit teoriilor cercetătorilor, o călătorie în interiorul aces
NASA a găsit o gaură neagră care nu ar trebui să existe
12 iul. 2019,, 22:30  
NASA a găsit o gaură neagră care nu ar trebui să existeTelescopul NASA a detectat o gaură neagră supermasivă, aflată la 130 de milioane de ani lumină distanță, ce nu ar trebui să existe. În mijlocul galaxiei NGC 3147 există o gaură neagră super masivă. Asta nu este o cauză de îngrijorare deoarece oamenii de știință găsesc tot timpul găuri negre. Cu toate acestea,
NASA a anunțat despre descoperirea unei găuri negre neobișnuite
6 iul. 2019,, 23:03  
NASA a anunțat despre descoperirea unei găuri negre neobișnuiteNASA a anunțat că a fost descoperită o gaură neagră neobișnuită care se mișcă în jurul axei sale aproape cu viteza luminii. Ea a fost descoperită în una din galaxiile din constelația Pegasus cu ajutorul observatorului de raze X, Chandra. Asemeni vîrtejurilor din ocean, găurile negre rotative creează în spa
Pe Pamînt a fost creat un analog al găurii negre
6 iun. 2019,, 22:00  
Pe Pamînt a fost creat un analog al găurii negreCercetătorii israelieni au creat o gaură neagră artificială şi au descoperit că aceste structuri emit radiaţii la fel ca orice corp cald obişnuit din Univers, au anunţat miercuri reprezentanţii Institutului de Tehnologie din Israel, citaţi de Xinhua. Studiul cercetărilor israelieni, publicat în revista Nature
Cine este tînăra care a făcut prima fotografie a unei găuri negre
13 apr. 2019,, 03:00  
Cine este tînăra care a făcut prima fotografie a unei găuri negre?O tănără de nici 30 de ani stă în spatele unei fotografii care, în 24 de ore, a făcut milioane de vizualizări şi a fost pe prima pagină a ziarelor şi în debutul jurnalelor de ştiri. Katie Bouman este persoana care a dezvoltat algoritmul prin care omenirea a avut acces la prima fotografie a unei găuri negre
Premieră în astronomie A fost realizată prima imagine a unei găuri negre FOTO
10 apr. 2019,, 18:10  
Premieră în astronomie. A fost realizată prima imagine a unei găuri negre (FOTO)Prima imagine a unei găuri negre, o formaţiune localizată într-o galaxie îndepărtată şi descrisă de astronomi drept "un monstru", a fost publicată miercuri, potrivit bbc.com. Gaura neagră are un diametru de aproximativ 40 de miliarde de kilometri - de trei milioane de ori mai mare decât al Pământului - şi est
O gaură neagră transmite mesaje spre Pămînt
26 ian. 2019,, 01:30  
O gaură neagră transmite ”mesaje” spre PămîntSpecialiştii au obţinut noi date privind Gaura neagră supermasivă, Sagittarius A*, din centrul galaxiei noastre. Imaginea realizată în urma analizelor telescoapelor de pe Pămînt şi din spaţiu îi ajută pe specialişti să cerceteze datele radio transmise la sol. Conform Science Alert, ei au descoperit recent
Aceasta este prima simulare în realitate virtuală a găurii negre
21 noi. 2018,, 21:00  
Aceasta este prima simulare în realitate virtuală a găurii negreGaura neagră din centrul Căii Lactee a putut fi vizualizată în realitate virtuală pentru prima oară. Cercetătorii din cadrul universităţilor Radbound din Olanda şi Goethe din Germania au utilizat modele astrofizice ale lui Sagittarius A* pentru a crea o serie de imagini amplasate ulterior în cadrul unui si
Misterele găurilor negre dezvăluite de oamenii de ştiinţă
29 oct. 2018,, 05:03  
Misterele găurilor negre dezvăluite de oamenii de ştiinţăPuternicele jeturile perpendiculare pe discul de acreţie emise de găurile negre le oferă oamenilor de ştiinţă cele mai clare dovezi cu privire la existenţa acestor monştri în centrele galactice active (quasari). Unele astfel de găuri negre sînt active, în timp ce altele sînt adormite, însă astronomii susţin c
A fost găsită o structură anormală în jurul găurii negre
30 sep. 2018,, 22:01  
A fost găsită o structură anormală în jurul găurii negreAstronomii de la Universitatea din Leicester au înregistrat pentru prima dată căderea materiei într-o gaură neagră supermassivă, egală cu 30% din viteza luminii. Acest lucru indică faptul că plasma, care se rotește în jurul găurii nu formează un disc de acumulare plat, ci o structură complexă din inele hao
Astronomii au demonstrat existenţa unui tip rar de gaură neagră
27 iun. 2018,, 01:31  
Astronomii au demonstrat existenţa unui tip rar de gaură neagrăPînă acum, savanţii au putut demonstra existenţa găurilor negre mici şi a celor supermasive, dar existenţa unui tip rar de gaură neagră de masă intermediară, numit şi IMBH (intermediate-mass black hole) a fost intens dezbătută. Noul studiu realizat de cercetătorii de la Space Science Center din cadrul Univers
Astronomii au observat pentru prima dată cina unei găuri negre
19 iun. 2018,, 03:33  
Astronomii au observat pentru prima dată ''cina'' unei găuri negrePentru prima dată, cercetătorii au putut observa în mod direct formarea şi expansiunea unui jet de material evacuat atunci cînd gravitaţia puternică a găurii negre supermasive distruge o stea care s-a aventurat prea aproape de obiectul masiv. Savanţii au înregistrat evenimentul, numit şi eveniment de pertu
Două găuri negre supermasive care se orbitează una pe alta observate în premieră
28 mai. 2018,, 00:30  
Două găuri negre supermasive care se orbitează una pe alta, observate în premierăO echipă de oameni de știință a reușit în premieră să observe două găuri negre supermasive prinse într-un dans mortal al gravitației, orbitîndu-se una pe cealaltă într-o îmbrățișare din ce în ce mai strînsă care va duce, în cele din urmă, la fuziunea lor într-o gaură neagră încă și mai masivă, conform SPACE.c
Astronomii au detectat o gaură neagră monstruoasă
19 mai. 2018,, 02:29  
Astronomii au detectat o gaură neagră monstruoasăCercetătorii de la Australian National University (ANU) au detectat o gaură neagră care are cea mai mare viteză de creştere a unui asemenea corp observat pînă acum în Univers. Gaura neagră se află la o distanţă de 12 miliarde de ani lumină, ceea ce înseamnă că obiectul este văzut aşa cum arăta acum 12 miliard
Descoperire de proporții legată de găurile negre
7 mar. 2018,, 21:02  
Descoperire de proporții legată de găurile negreAstronomii au detectat semnalul apariţiei primelor stele ce au luminat universul. Observaţiile au fost catalogate de către specialişti ca fiind ''revoluţionare''. Semnalul radio slab sugerează că întunericul din univers a început să se disipe în urmă cu 180 de milioane de ani, după Big Bang într-un moment
Cele mai mari găuri negre descoperite vreodată în Univers
4 mar. 2018,, 04:30  
Cele mai mari găuri negre descoperite vreodată în UniversGăurile negre fac agenda astronomilor și astrofizicienilor. Acei monștri care devorează tot în calea lor sînt poate cel mai mare mister al Universului. Pînă vom ajunge să înțelegem pe deplin găurile negre, facem pași mici, dar promițători, în acest sens. Un studiu efectuat pe zeci de galaxii, aflate la miliar
Descoperirea care poate rescrie astrofizica
2 feb. 2018,, 02:30  
Descoperirea care poate rescrie astrofizicaAstronomii au descoperit în mijlocul unui roi stelar sferic o gaură neagră inactivă, adică un corp care nu este înconjurat de un inel luminos de gaz. Roiul stelar, numit NGC 3201, se află la o distanţă de 16.300 de ani-lumină în constelaţia Velelor. Pentru detectarea roiului şi a găurii negre, cercetătorii de
2018 ar putea fi anul în care vom obţine prima imagine cu o gaură neagră
7 ian. 2018,, 23:02  
2018 ar putea fi anul în care vom obţine prima imagine cu o gaură neagrăOmenirea se află pe punctul de a fi martoră a primelor imagini cu o gaură neagră. Astfel va fi dovedită încă odată existenţa ''monştrilor'' interstelari ai lui Einstein. În 2018, specialiştii se aşteaptă să observe silueta unui disc ce ar aparţine unei găuri negre supermasive aflate în centrul galaxiei noastr
Gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee are o soră mai mică
6 sep. 2017,, 04:30  
Gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee, are o "soră" mai micăSagittarius A, gaura neagră supermasivă din centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, un "monstru" cu o masă de aproximativ 4 milioane de ori mai mare decît a Soarelui, are o "soră" mai mică. O gaură neagră cu masă intermediară, de aproximativ 100.000 de ori mai mare decît a Soarelui, care se află tot în nuc
În galaxia noastră sînt 100 de milioane de găuri negre
14 aug. 2017,, 00:00  
În galaxia noastră sînt 100 de milioane de găuri negreO nouă ”inventariere” a demonstrat că în Calea Lactee aceste obiecte exotice sînt neobișnuit de multe. Astrofizicienii din SUA au calculat care trebuie să fie numărul găurilor negre mici cu greutatea de la cîteva mase solare pînă la cîteva sute de mase ale Soarelui în Calea Lactee. Potrivit calculelor lor, a
Astronomii au identificat o gaură neagră neobișnuită
10 feb. 2017,, 03:00  
Astronomii au identificat o gaură neagră neobișnuităAstronomii au descoperit a gaură neagră gigantică care este atît de flămîndă, încît devorează o stea de mai bine de un deceniu - o durată de 10 ori mai mare ca durata oricărui alt eveniment similar. Oamenii de ştiinţă nu înţeleg pe deplin procesul prin care un asemenea eveniment a durat atît de mult, relatea
Ce a existat înainte de BigBang
20 oct. 2016,, 16:35  
Ce a existat înainte de Big-Bang Un grup de matematicieni din Canada şi Egipt a analizat o teorie deja existentă despre acest mister, dar şi un grup de ecuaţii pentru a descoperi ce a existat înaintea Big-Bangului, iar în urma studiului, aceştia au descoperit faptul că universul a trecut prin patru etape de formare. Ce a existat
O monstruoasă gaură neagră se trezește după 26 de ani de inactivitate informează ESA
29 iun. 2015,, 02:00  
O monstruoasă gaură neagră se 'trezește' după 26 de ani de inactivitate, informează ESA O uriașă explozie de energie luminoasă produsă de o gaură neagră, inactivă de 26 de ani, care devorează material dintr-o stea alăturată, a fost sesizată de satelitul Integral, a informat Agenția Spațială Europeană (ESA), care operează acest observator spațial. Gaura neagră și steaua pe care aceasta
Primul quasar cvadruplu cunoscut până în prezent descoperit de astronomi din Germania
19 mai. 2015,, 02:00  
Primul quasar cvadruplu cunoscut până în prezent, descoperit de astronomi din Germania Primul quasar cvadruplu cunoscut până în prezent a fost identificat de o echipă de cercetători de la Institutul Max Planck de Astronomie din Germania, potrivit unui studiu publicat în revista 'Science', care subliniază că probabilitatea de a obține o asemenea performanță este de unu la zece milioane, scr
Vânt cosmic generat de o gaură neagră uriașă care poate modifica destinul unei galaxii
21 feb. 2015,, 02:00  
Vânt cosmic generat de o gaură neagră uriașă care poate modifica destinul unei galaxii O gaură neagră gigantică a generat o bulă de vânt cosmic atât de puternică încât poate schimba soarta unei întregi galaxii, conform unui material publicat de SPACE.com. Oamenii de știință au identificat, prin intermediul a două telescoape cu raze X, o bulă de vânt cosmic care se propagă dinspre gaur
gaura neagra
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001