Oleg Pogudin: Călătoria în Dolna a fost o descoperire uimitoare pentru mine

Oleg Pogudin este cîntăreț, interpret remarcabil de muzică de cameră, Artist al Poporului Rusiei, laureat al Premiului de artă Tsarskoye Selo, Premiului de Tineret Triumf, Premiului Viktor Rozov ”Hrustalnaya Roza”, Premiului Guvernului Federației Ruse, membru al Consiliului pentru Cultură și Artă pe lîngă președintele Federației Ruse.

Recent, el a vizitat Chișinăul pentru a treia oară, unde a avut loc cu mare succes concertul său intitulat "Cîntecul unește" (Песня соединяет). Aceste turnee, organizate cu sprijinul reprezentanței Rossotrudnichestvo în Moldova, au arătat încă o dată cît de mult i-a fost dor publicului nostru de cîntece și romanțe sufletești. Înainte de concert, mult așteptatul oaspete din Moscova a acceptat să răspundă la cîteva întrebări.

- Vizitele dvs. anterioare la Chișinău durau cîte o zi, iar de data aceasta chiar ați avut ocazia să călătoriți puțin prin Moldova?

- Da, am avut norocul să vizitez satul Dolna, muzeu care are o legătură directă cu numele lui Pușkin. A fost o călătorie uimitoare, ca și cum mi-a fost dată de sus. Chiar recent, pe 7 octombrie, la Sankt Petersburg a avut loc premiera noului meu spectacol-concert "Epoca de aur", în care cea mai mare parte a materialului are legătură cu opera lui Alexandr Sergheievici. Și dintr-o dată - așa o intersecție frumoasă în timp și spațiu pe pămîntul moldovenesc! Sînt foarte recunoscător Olgăi Batueva, angajată a Casei Ruse din Chișinău, pentru însăși ideea de a vizita Dolna, pentru profesionalismul său înalt, dragostea pentru munca sa dificilă în muzeu, poezia și personalitatea lui Pușkin. În conacul Ralli domnește o atmosferă minunată, fără pretenție și lux fals. Acolo s-a păstrata atmosfera în care s-au născut lucrările care au devenit fondul de aur al culturii noastre.

De asemenea, am avut noroc și cu vremea: am văzut toate culorile toamnei de aur, pe care Alexandr Sergheevici o iubea atît de mult. În Dolna trebuie să vii ca la Mikhailovskoye, Boldino, Spasskoye-Lutovinovo, pentru a te întoarce la ce e mai bun în tine.

- Am citit că vă place foarte mult să dați concerte în muzee literare-rezervații, prieteniți îndeaproape cu multe dintre ele.

- Așa este. Și întorcîndu-mă din Dolna, am simțit că acest centru de cultură este fratele lui Mikhailovski după muzeu, după soartă. Pot spune că prietenia mea de 30 de ani cu Mikhailovski mi-a modelat într-o anumită măsură maniera creativă. Sînt convins că cel mai prețios lucru din cultura, arta și caracterul nostru național este prima jumătate a secolului al XIX-lea. Noi sîntem cu toții moștenitori fericiți ai perioadei lui Pușkin. Și din moment ce cultura rusă este în primul rînd verbală, aș numi muzeele literare drept comorile și depozitele sale. Pe pămîntul moldovenesc, unde s-au născut multe viersuri ale poetului, conștientizezi foarte acut acest lucru.

- Ați menționat noul Dvs. spectacol-concert "Epoca de aur". În mass-media el mai este numit spectacol teatral. Există vreo rudenie cu "Epoca de argint" - programul Dvs. de succes, cu care ați reușit deja să familiarizați 40 de orașe din Rusia și din străinătate?

- Premiera "Epocii de argint" a avut loc pe 22 decembrie 2018 la Palatul Kremlin. Acesta a fost un spectacol-concert cu cor, balet, duete. A fost conceput ca un concert unic pentru aniversarea mea, dar apoi s-a transformat într-un proiect care a călătorit cu succes în Rusia, a fost primit cu căldură la Berlin, unde l-am prezentat într-o formă ușor modificată. De fapt, "Epoca de argint" este prima parte a trilogiei pe care am conceput-o. "Epoca de aur" a devenit a doua parte, iar despre a treia nu voi vorbi deocamdată, ea este încă în proces de formare. Principala diferență de "Epoca de aur" este că pentru ea a fost creată special coregrafia: baletul a participat și la "Epoca de argint", dar acestea erau numere clasice realizate de vedete adevărate. Iar acum tînărul coregraf Dmitri Antipov a creat o coregrafie originală. Totul este viu și actual în acest spectacol. Și acest lucru este de neprețuit. De exemplu, aranjamentele muzicale încîntătoare scrise inițial pentru orchestră simfonică. Acestea au fost create de minunații muzicieni Andrei Ivanov și Iurii Molotilov. Credeți-mă, este un miracol cînd pe scenă, Verdi este interpretat de un ansamblu de cameră, dar în același timp este păstrat sunetul orchestral.

- Sînteți autorul și regizorul ”Epocii de aur”?

- Da, și ideea mea principală a fost să arăt că cultura "epocii de aur" nu este un trecut îndepărtat, ea continuă să influențeze mințile și inimile. Literatura și muzica acestui spectacol-concert sînt luminoase, pline de bucurie.

- Nu v-a fost frică să porniți un proiect atît de grandios?

- Astăzi, spectacolele de amploare nu sînt o raritate, mișcarea către un astfel de teatru sintetic este destul de naturală, timpul impune. Și un singur buchet de diferite genuri, tipuri de artă nu este o noutate. Cînd mi-am conceput proiectul, am înțeles cît de important era ca romanțele, ariile de operă și numerele de balet incluse în el să formeze un singur spectacol, astfel încît să existe o narațiune, o super-sarcină. Adică, participanții la spectacol ar trebui să fie uniți de relații, de subiect. Toate acestea stau la baza proiectului. Iar cînd se adună oameni talentați și toate aceste circumstanțe sînt susținute, începe o muncă incredibil de interesantă.

Am adunat o echipă uimitoare. Despre artistul Alexandr Boldacev puteți face filme. El nu este doar un adevărat virtuoz. Alexandr este plin de o energie incredibilă, de idei originale. Un fenomen viu al școlii ruse de vocal clasic sînt vocile Oxanei Șilova, Ekaterinei Sergeeva și Olesei Petrova. Să purtăm dialoguri cu Pușkin ne ajută artistul din Moscova, Danil Mojaev. Printre participanții la spectacol, desigur, se numără muzicienii teatrului nostru și minunatul pianist Oleg Weinstein.

În general, mă bucur că această poveste a avut loc, că am reușit să adun pe o scenă mulți oameni talentați care creează frumusețea romanței rusești și a cuvîntului rusesc. Pe 22 decembrie, ”Epoca de aur” va urca pe scena Palatului de la Kremlin. Iar în continuare - vom vedea. Poate că vom repeta istoria "Epocii de argint" și vom vizita diferite orașe din țară și de peste hotare. Dar să nu ghicim. Este extrem de greu să mergi în turneu cu o echipă mare în această perioadă atît de imprevizibilă de pandemie. Sper că această năpastă groaznică se va retrage în curînd. Dacă, desigur, omenirea își va da seama în cele din urmă că trebuie să tindă spre înțelegere și interacțiune reciprocă. În caz contrar, nu vom putea învinge Covid-ul.

- Povestiți-ne despre programul cu care ați venit la Chișinău.

- Am hotărît să-l dedic materialului la care a lucrat Piotr Leșcenko. În repertoriul său există un cîntec cu o melodie fermecătoare, el începe cu cuvintele: "Basarabia, țara mea natală, spre tine tind cu tot sufletul" (Бессарабия, мой край родной, к тебе стремлюсь я всей душой). În Dolna am înțeles clar că, fără a cunoaște acest pămînt, cu peisajele sale, oamenii frumoși, cu muzicalitatea și vinificația uimitoare, este imposibil să înțelegi pe deplin fenomenul lui Piotr Leșcenko, unul dintre cei mai cunoscuți interpreți ruși. Așa că am decis și eu, fără prea multă filozofie, să vorbesc despre principalul lucru – despre dragoste, despre loialitate, despre adevăr și demnitate, despre faptul că omul este fericit numai atunci cînd are o conștiință curată, cînd poate iubi. Timpul este deprimant acum și nu vreau să supraîncarc privitorul, vreau să-i ofer ocazia să se odihnească sufletește. Căci cîntecul ne face mai fericiți, mai buni, mai puternici.

- În repertoriul dvs. există și romanțe țigănești. Am auzit opinia că aceasta este, ca să spunem așa, un gen care pleacă.

- Nu sînt de acord cu asta. Ador romanțele țiganilor și am vizitat cu bucurie locul în care s-a născut una dintre cele mai frumoase poeme din literatura rusă - "Țiganii". Desigur, romanțe țigănești răsună și în "Epoca de aur". Apropo, puțini știu că autorul versurilor din cîntecului popular "Îți aud vocea din nou" (Снова слышу голос твой), pe care toată lumea îl consideră țigănesc, este Afanasii Fet. Împodobește "Epoca de aur" și cunoscutul cîntec "Невечерняя", pe care ni-l amintim cu toții din "Cadavrul viu" (Живой труп). În general, fără pîrîul țigănesc, rîul culturii noastre nu ar fi atît de plin.

- Sînteți considerat un artist literar. Publicul este impresionat de conștientizarea dvs. profundă a poeziei rusești, de capacitatea de a auzi cuvîntul rusesc. Recent, la reuniunea Consiliului pentru cooperare culturală a statelor CSI, s-a propus ca 2023 să fie declarat anul limbii ruse ca limbă de comunicare internațională în CSI. Ce părere aveți despre asta?

- Eu vorbesc trei limbi, alte cîteva le înțeleg destul de bine, cînt în cincisprezece limbi.

Sînt convins că învățarea oricărei limbi noi este o mare fericire. Separarea după limbi este întotdeauna o pierdere, iar cunoașterea limbilor este întotdeauna un avantaj. Aceasta este o comoară care nu poate fi luată de la o persoană. În ceea ce privește limba rusă, încerc mereu să vorbesc prin creativitatea mea despre frumusețea, bogăția și marea putere unificatoare.

- Spuneți-mi, cum este să lucrezi în Consiliul pentru Cultură și Artă pe lîngă președintele Federației Ruse?

- Astăzi, în condițiile pandemiei, trebuie să salvăm la propriu multe colective teatrale, artiști de toate genurile. Chiar și soarta animalelor înfometate de la circ nu trebuie ignorată. Nu trebuie să uităm că, pierzînd cultura, oamenii pierd viitorul.

Desigur, munca în consiliu îmi oferă fericirea de a cunoaște îndeaproape figuri culturale remarcabile și, în plus, îmi oferă personal cunoștințe mari despre diferite aspecte ale vieții colectivelor creative, diferitor organizații din domeniul culturii.

Sînt foarte mulțumit că atît președintele, cît și conducerea țării dau ascultare recomandărilor și deciziilor noastre.

- Ascultînd în spectacolul dvs. cîntecele din anii de război, oamenii nu-și pot reține lacrimile. V-ați născut în Leningrad. În biografia rudelor dvs. există "pagini de blocadă"?

- Nu, părinții mei au venit la Leningrad la sfîrșitul anilor șaizeci. Deci nu există "pagini de blocadă", dar pagini militare în familia noastră au existat. Respectiv, concertele de la Moscova și Sankt-Petersburg, pe care le organizăm în fiecare an de 9 mai, sînt dedicate și lor. Ambii mei bunici au trecut prin război, amîndoi au trăit o viață lungă, au fost oameni foarte decenți. Îmi amintesc cît de greu mi-a fost să-i conving să vorbească despre viața de pe front. Războiul a provocat răni prea adînci în sufletele lor. Nici bunicile mele nu știa despre anii "patruzeci-fatali" din filme. Una a supraviețuit ocupației în Ucraina, cealaltă a fost evacuată în spatele frontului din Crimeea. În clubul aerian a absolvit cursurile de zbor, deși nu a efectuat zboruri de luptă.

Ieșind pe scenă cu cîntece din anii războiului, vreau ca în mintea contemporanilor noștri, oamenii acelei generații să apară nu ca monumente de bronz, ci ca oameni vii, curajoși, inimoși. Cîștigători.

A discutat Tatiana Borisovna