X 
Transnistria stiri: 1383
Eurovision stiri: 506

Surse: Gazprom ar putea plăti Ucrainei 3 miliarde de dolari

20 dec. 2019,, 15:48   Externe
2818 0

Gazprom ar putea plăti Naftogaz aproximativ 3 miliarde de dolari conform deciziei arbitrajului de la Stockholm, a declarat pentru RIA Novosti o sursă a delegației ruse la consultările privind încheierea contractelor de gaze.

Interlocutorul agenției a menționat că acest lucru ar putea deveni parte a unui acord complex cu Ucraina.

„Continuarea negocierilor pentru toată gama de chestiuni este programată astăzi la Minsk”, a adăugat el.

Potrivit Gazprom, acestea nu sînt negocieri tehnice şi se desfăşoară la nivel înalt. Compania rusă este reprezentată la ele de șeful concernului, Aleksei Miller.

Anterior, vicepreședintele Comisiei Europene, Marosh Shefchovich, a declarat pentru RIA Novosti că Rusia, Ucraina și CE au ajuns la un acord de principiu cu privire la gaz. El a menționat că părțile nu vor dezvălui deocamdată detalii, întrucît acordul trebuie încă aprobat la Moscova și Kiev.


Potrivit ministrului rus al Energiei, Alexandr Novak, negociatorii urmează să coordoneze un „protocol detaliat”.

Colegul său ucrainean Aleksei Orzhel a menționat că părțile sînt aproape de semnarea contractului final.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?