Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Stare de urgență în Canada: vestul țării suferă enorm din cauza incendiilor

21 iul. 2021,, 14:51   Externe
2473 0

Provincia Columbia Britanică din vestul Canadei a decretat starea de urgenţă din cauza răspîndirii incendiilor care sînt aşteptate să crească în amploare în următoarele zile, favorizate de temperaturile ridicate şi de vînt.

"Am ajuns într-un punct critic", au anunțat autoritățile, care le-au cerut oamenilor un plan de evacuare pentru familiile lor, transmite digi24.ro.

"Am ajuns într-un punct critic", a anunţat Mike Farnworth, ministrul siguranţei publice din Columbia Britanică, în cursul unui briefing de presă.

"Pe baza propunerilor din partea responsabililor cu gestionarea situaţiilor de urgenţă şi a incendiilor de pădure, precum şi a deteriorării condiţiilor meteorologice, declar starea de urgenţă la nivelul provinciei", a adăugat el.

O decizie care face posibilă să se aibă în vedere o eventuală evacuare masivă a locuitorilor regiunii şi care oferă guvernului mijloacele de a asigura cazarea pentru persoanele evacuate, a mai precizat ministrul.


3.000 de kilometri pătraţi de teren au fost distruse deja de flăcări

Aproximativ 5.700 de persoane erau vizate marţi de un ordin de evacuare în provincie, mai mult decît dublu faţă de ziua precedentă, şi mai mult de 32.000 de persoane aflate sub alerta de evacuare.

"Vă rugăm să pregătiţi un plan de evacuare pentru familia voastră", a îndemnat Cliff Chapman, şeful operaţiunilor împotriva incendiilor pompieri din Columbia Britanică, care a precizat că 3.000 de kilometri pătraţi de teren au fost distruse deja de flăcări. Potrivit acestuia, este deja de trei ori mai mult decît media ultimilor zece ani.

Regiunea numără circa 300 de incendii de pădure active, iar vremea caldă şi uscată va continua cu mai mult vînt în zilele următoare, în special în interiorul şi sud-vestul provinciei, la frontiera cu Statele Unite. Peste 3.180 de pompieri şi alt personal acţionează în prezent în provincie.

Aceste incendii fac ravagii în vestul Canadei de cîteva săptămîni, după un episod de căldură foarte intensă la sfîrşitul lunii iunie, o consecinţă a încălzirii globale pentru experţi.

Dincolo de frontieră, 83 de incendii uriaşe devastează Statele Unite, unele atît de periculoase încît pompierii le compară cu nişte "monştri".

Bootleg Fire din Oregon este de departe cel mai impresionant. Deja mai mare decît oraşul Los Angeles, acesta devine din ce în ce mai mare, alimentat de vînturi şi seceta severă.

Pe de altă parte, oraşul New York, la capătul celălalt al ţării, a fost acoperit marţi de o perdea gri de fum, provocată de incendii, care a obligat municipalitatea să emită o alertă privind calitatea aerului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?