Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Rambo se întoarce

11 sep. 2018,, 20:00   Externe
3391 0

Veste bună pentru fanii filmelor Rambo. Filmările pentru al cincilea film din legendara serie vor începe în curînd. Anunțul a fost făcut de actorul și regizorul Sylvester Stallone pe contul său de Instagram.

Potrivit scenariului, veteranul de război John Rambo, care încearcă să-și găsească în sfîrșit liniștea la o fermă din Arizona, află că nepoata sa, care a plecat în vacanță în Mexic, a fost răpită.

Atunci el își unește forțele cu un jurnalist a cărui soră de asemenea a dispărut și pleacă în căutarea fetelor.

Ca să le salveze, el va fi nevoit să lupte împotriva unei întregi rețele de traficanți de ființe umane.

Filmările pentru cea de-a cincea parte a francizei vor avea loc în Londra, Bulgaria și pe Insulele Canare.


Pentru acest rol, actorul ajuns la 72 de ani s-a întors în sala de forță. Internauții au rămas impresionați de antrenamentele dure efectuate de Stallone.

Primele trei filme de acțiune despre soldatul american John Rambo au făcut senzaţie în anii '80 ai secolului trecut și i-au adus faima la nivel mondial lui Sylvester Stallone.

În 2007, actorul american a hotărît să revitalizeze franciza și a lansat al patrulea film, criticat însă de opinia publică pentru excesul de scene de violență.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?