Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Fost ministru MAI ar fi fost filat ilegal

19 noi. 2023,, 08:40   Societate
3114 0

Fostul ministru de Interne, Pavel Voicu, afirmă că a fost filat ilegal.

„Încă de la începutul campaniei electorale am observat că eu și echipa de la Bălți, pe care o reprezint, sîntem monitorizați. Astăzi, două persoane neidentificate deocamdată mi-au filmat automobilul, calea mea de deplasare și casa familiei mele”, a scris Voicu.

„Încă o dată mă conving că actuala guvernare, în agonie, încearcă să compromită alegerile locale din Republica Moldova, apel înd la cele mai murdare metode. Deși pe durata întregii campanii electorale au folosit la greu resursele administrative, inclusiv instituțiile de forță, care abuziv au monitorizat, filat și intimidat oponenții, nu i-a ajutat cu nimic. Rezultatele obținute de PAS în acest scrutin, sînt catastrofale pentru ei. Aceasta îi face și mai agresivi, și mai predispuși la abuzuri. Ceea ce nu înțeleg cei de la guvernare, este că vor trebui să răspundă pentru fărădelegile comise.

Activ înd mai mulți ani în instituțiile de forță, întotdeauna am apreciat corectitudinea și nu am tolerat abuzul și fărădelegile.

Sper mult că și actualii conducători al instituțiilor de forță fac la fel.


Grație deprinderilor mele profesionale, încă de la începutul campaniei electorale am observat că eu și echipa de la Bălți, pe care o reprezint, sîntem monitorizați și filați. Nu am atras atenție pentru că at ît eu, c ît și echipa nu comiteam nimic ilegal. Dar pentru a nu admite provocări, am discutat cu mai mulți responsabili din instituțiile de drept, solicit îndu-le să-și facă treaba în strictă conformitate cu legea. Ei m-au asigurat că nu au fost autorizate careva măsuri speciale de investigație în privința mea.

Din acest moment, au apărut îngrijorări față de cele care se înt împlă. Încep înd cu săptăm îna precedentă, monitorizarea și urmărirea mea s-a întețit.

Astăzi, la orele 11:28, două persoane neidentificate deocamdată mi-au filmat automobilul, calea mea de deplasare și casa familiei mele.

Înțeleg că guvernarea nu este mulțumită de rezultatul sondajelor desfășurate de ei în ceea ce ține de alegerea primarului de Bălți și vor încerca să mă șantajeze. Nu vor reuși, voi fi cu echipa p înă la urmă, p înă la eliberarea municipiului de cei care l-au distrus.

Sper mult că cei care dau asemenea ordine, c ît și cei care le execută, cunosc bine consecințele și pedeapsa penală care poate surveni.

Iar celor de la guvernare vreau să le transmit și pe această cale mesajul: Aţi venit la guvernare pe căi democratice, încercați să vă mențineți în limita unui comportament democratic corect. Iar dacă nu puteți face acest lucru, asumați-vă răspunderea pentru consecințe, care inevitabil vor surveni”, a scris Pavel Voicu.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a completat Consiliul Republican cu mai multe nume grele. Doi dintre aceștia sînt ex-ministrul Afacerilor Interne, ex-ministrul Apărării, Pavel Voicu și liderul Organizației civice „sînt bălțean”, care a preluat și conducerea Organizației Teritoriale Bălți a PSRM, Maxim Moroșan. Ambii au devenit și membri ai Consiliului OT Bălți a PSRM.

15
3
0
1
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?