Mai multe țări au respins propunerea lui Trump de a readuce Rusia în clubul țărilor G7

Mai multe țări au respins propunerea lui Trump de a readuce Rusia în clubul țărilor G7

Germania, Franța și Regatul Unit au respins propunerea președintelui american Donald Trump de a readuce Rusia în clubul țărilor G7, relateaza agenția de stiri Reuters.


Miercuri, înainte de întîlnirea cu premierul britanic, cancelarul german Angela Merkel a declarat că Rusia a fost exclusă din G8 pentru o serie de motive care încă există. În special este vorba despre anexarea Crimeei și sprijinul separatiștilor din Donbas.


Cu cîteva zile înainte de summitul G7 din Franța, și președintele Emmanuel Macron s-a opus reprimirii Rusiei.


„Cred că întoarcerea Rusiei fără îndeplinirea condițiilor va fi un semn al slăbiciunii G7”, a declarat Macron, citat de Reuters. Potrivit lui Macron, aceasta ar fi o greșeală strategică.


Macron a menționat că pentru ca Rusia să revină în grupul celor mai dezvoltate state industriale, trebuie rezolvată mai întîi criza ucraineană.


Primul ministru britanic Boris Johnson s-a declarat în sprijinul acestei poziții. El a menționat că guvernul său acuză Rusia că a folosit arme chimice în Marea Britanie.


„Rusia creează provocări nu numai în Ucraina, ci și în multe alte locuri din lume”, a spus Johnson la o întîlnire cu Angela Merkel. Rusia trebuie să-și îndeplinească obligațiile pentru a fi reprimita în G7.


Marți, președintele american a spus că va sprijini ideea întoarcerii Rusiei în grupul țărilor celor mai dezvoltate industrial, dacă o asemenea propunere va fi făcută.


Anterior, potrivit unor surse CNN, președinții Statelor Unite și Franței au convenit marți, într-o conversație telefonică, că vor invita Rusia să participe la summitul G7 din 2020. Sursele CNN susțin că Macron a propus invitarea Rusiei, iar Trump ar fi fost de acord. Macron și Trump nu au comentat oficial aceste informații.


Totusi, în cursul întîlnirii de luni între Macron și Putin, președintele francez a declarat că revenirea la formatul G8 și „resuscitarea” relațiilor dintre Rusia și UE depind de progresul în rezolvarea „crizei ucrainene”.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load