Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Ipoteză-ȘOC! Incendiile din Grecia au fost provocate de 15 persoane

26 iul. 2018,, 08:31   Externe
11134 2

Incendiile din Grecia ar fi fost provocate de 15 piromani, care au aprins simultan locuri din jurul Atenei. Guvernul de la Atena a cerut ajutorul Statelor Unite ale Americii pentru a-i putea găsi pe eventualii piromani, scrie observator.ro.

Ipoteza unei acţiuni criminale a apărut după ce specialiştii greci au efectuat mai multe cercetări şi au descoperit că incendiile au pornit în 15 locuri diferite, în păduri, în jurul Atenei.

Bilanţul tragediei a crescut astăzi la 81 de morţi, în timp ce alte cîteva zeci de oameni sînt căutaţi în continuare, fiind daţi dispăruţi.

Procurorii greci au anunţat că această tragedie ar fi fost provocată pentru destabilizarea politică şi economică a ţării.

Incendii Grecia. Trei zile de doliu naţional

Autorităţile de la Atena au decretat trei zile de doliu naţional după incendiile care au ucis cel puţin 81 de oameni, printre care şi un bebeluş de numai şase luni, şi au rănit peste 200.


De departe, cea mai afectată zonă este staţiunea Mati, situată la 40 de kilometri de capitala Atena.

Întreaga staţiune a fost transformată în cenuşă, iar acolo, voluntarii Crucii Roşii au găsit 26 de cadavre carbonizate în curtea unei vile.

Oamenii au fost înconjuraţi de flăcările ucigaşe şi nu au mai avut scăpare. Imaginile dezastrului au fost cu atît mai teribile cu cît ei au fost găsiţi îmbrăţişaţi.

Mulţi dintre oamenii care se aflau în staţiunea Mati au reuşit să se salveze după ce au intrat în mare.

Alţi oameni au murit carbonizaţi în propriile maşini, după ce focul i-a surprins pe şosea.

Numai în oraşul Rafina, peste 300 de maşini au fost arse complet.

Numeroase ţări au sărit în ajutorul Greciei cu avioane speciale pentru lichidarea incendiilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?